Prima   |  Rezumate CEDO   |  2018 | Magyar Jeti Zrt v. Ungaria. Sancționarea unui portal de știri online pentru publicarea unui hyperlink care făcea trimitere la un conținut cu caracter defăimător. Încălcare
04.12
2018

Magyar Jeti Zrt v. Ungaria. Sancționarea unui portal de știri online pentru publicarea unui hyperlink care făcea trimitere la un conținut cu caracter defăimător. Încălcare

579 Accesări    

Magyar Jeti Zrt v. Ungaria - 11257/16 
Hotărârea din 4.12.2018 [Secția a IV-a] 

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Sancționarea unui portal de știri online pentru publicarea unui hyperlink care făcea trimitere la un conținut cu caracter defăimător: încălcare

În fapt – Compania reclamantă gestiona un portal de știri online, popular în Ungaria. Ca urmare a unui incident în care microbiști intoxicați au lansat replici cu tentă rasistă și au proferat amenințări la adresa elevilor dintr-o școală în care învățau, preponderent, copiii de etnie romă, liderul minorității rome din cadrul autorității locale a oferit un interviu unei agenții de presă axat pe problemele romilor. În descrierea evenimentelor, liderul a afirmat, inter alia, că microbiștii erau, „cu certitudine, membri ai mișcării Jobbik”. Agenția de presă a încărcat înregistrarea interviului pe Youtube. Compania reclamantă a publicat pe pagina sa web un articol cu privire la incidentul produs, inclusiv un hyperlink către înregistrarea video de pe Youtube.

Partidul politic de dreapta Jobbik a formulat acțiuni pentru defăimare. Acesta a susținut că, prin utilizarea termenului „Jobbik pentru descrierea microbiștilor și prin publicarea unui hyperlink la înregistrarea video de pe Youtube, compania reclamantă i-a încălcat dreptul la reputație. Compania reclamantă a fost găsită vinovată de diseminarea declarațiilor defăimătoare, prin încălcarea dreptului la reputație al partidului politic. Recursurile acesteia au fost respinse.

În drept – Articolul 10: Hotărârile tribunalelor naționale au echivalat cu o o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare a companiei reclamante și au urmărit scopul legitim al protecției drepturilor altora. Nu era necesar să se stabilească dacă prevederile naționale relevante erau previzibile din perspectiva concluziei Curții cu privire la necesitatea ingerinței.

În scopurile articolului 10, cazul companiei reclamante se referea la „obligațiile și responsabilitățile unui portal de știri pe Internet, în situația specială în care un articol online includea un hyperlink care făcea trimitere la anumite conținuturi, disponibile pe Internet, care erau calificate ulterior ca defăimătoare. Ținând cont de rolul Internetului în sporirea accesului publicului la știri și la informații, însuși scopul hyperlink-urilor era ca, prin trimiterea la alte pagini și resurse web, să le permită utilizatorilor de Internet să navigheze către și de la un material disponibil pe o rețea caracterizată prin disponibilitatea unei cantități imense de informații. Hyperlink-urile contribuiau la buna-funcționare a Internetului, făcând informația accesibilă prin conectarea reciprocă. Ca tehnică de reportaj, hyperlink-urile se deosebeau în mod esențial de formele tradiționale de publicare, deoarece, ca regulă generală, acestea doar direcționau utilizatorii către conținutul disponibil în altă parte pe Internet. Acestea nu-i prezentau publicului declarațiile corelate, nici nu transmiteau conținutul acestora, ci doar atrăgeau atenția cititorilor asupra existenței materialelor pe o altă pagină web. O altă trăsătură distinctivă a hyperlink-urilor, în comparație cu alte forme de difuzare a informațiilor, consta în faptul că persoana care accesa informația prin intermediul unui hyperlink nu exercita controlul asupra conținutului de pe pagina web la care trimitea hyperlink-ul și care putea fi schimbat după crearea link-ului – o excepție firească fiind situația în care hyperlink-ul făcea trimitere la conținuturile controlate de către aceeași persoană. Mai mult, conținutul din spatele hyperlink-ului fusese deja pus la dispoziție de către redactorul inițial, acordându-i publicului un acces nelimitat.

Problema referitoare la publicarea unui hyperlink care ar putea să atragă, din perspectiva articolului 10, în mod  justificabil, răspunderea pentru conținut, pretindea, în fiecare caz, o apreciere individuală, ținând cont de un număr de elemente. Pentru evaluarea răspunderii companiei reclamante în calitate de editor al unui hyperlink, erau relevante, în special, următoarele aspecte: (i) dacă jurnalistul a aprobat conținutul contestat; (ii) dacă jurnalistul a reprodus conținutul contestat (fără a-l aproba); (iii) dacă jurnalistul doar a alocat un hyperlink la conținutul contestat (fără a-l aproba sau a-l reproduce); (iv) dacă jurnalistul cunoștea sau putea cunoaște în mod rezonabil faptul că conținutul contestat era defăimător sau, altfel, ilegal; (v) dacă jurnalistul a acționat cu bună-credință, a respectat etica jurnalistică și a depus toată diligența necesară, cerută în jurnalismul prestat de o manieră responsabilă?

Articolul în discuție doar preciza faptul că exista disponibil pe Youtube un interviu cu liderul minorității rome din cadrul autorității locale și constituia un mijloc de acces la acesta printr-un hyperlink, fără alte comentarii sau reproduceri ale unor părți din interviu. Nu s-a făcut nicio mențiune despre partidul politic. Nicăieri în articol  autorul nu a făcut vreo aluzie potrivit căreia afirmațiile accesibile prin intermediul hyperlink-ului ar fi adevărate sau că ar fi aprobat materialul la care făcea trimitere hyperlink-ul ori că își asumase responsabilitatea pentru acesta. De asemenea, autorul nu a utilizat hyperlink-ul într-un context care a avut, în sine, un sens defăimător. Prin urmare, se poate conchide că articolul contestat nu a echivalat cu o aprobare a conținutului incriminat.

În privința reproducerii, sancționarea unui jurnalist pentru participarea la diseminarea declarațiilor făcute de către o altă persoană într-un interviu ar stingheri în mod grav contribuția presei în dezbaterea chestiunilor de interes public și nu ar trebui avută în vedere decât dacă au existat motive deosebit de convingătoare pentru a acționa astfel. Nu putea fi exclus faptul că, în anumite constelații de elemente precise, chiar și simpla reproducere a unei declarații, de exemplu, pe lângă un hyperlink, ar putea implica problema răspunderii. Asemenea situații ar putea apărea atunci când un jurnalist care se ocupă de o problemă de interes public nu acționează cu bună-credință, în conformitate cu etica jurnalistică și cu diligența așteptată în jurnalismul responsabil. Cu toate acestea, situația a fost diferită în cazul companiei reclamante, unde articolul în discuție nu a reprodus niciuna dintre declarațiile cu caracter defăimător, iar publicația s-a limitat, în mod cert, doar la publicarea hyperlink-ului.

Dacă jurnalistul și compania reclamantă știau sau puteau ști în mod rezonabil că hyperlink-ul trimitea la un conținut defăimător sau, altfel, ilegal constituie o problemă care trebuia stabilită în lumina situației, așa cum i s-a părut aceasta autorului la data faptelor, nu prin beneficiului retrospectivei bazate pe constatările hotărârilor tribunalelor naționale.

Jurnalistul din acest caz putea presupune în mod rezonabil că conținutul la care trimitea s-ar încadra, deși probabil în mod controversat, în sfera criticii permise a partidelor politice și, ca atare, nu ar fi unul ilegal. Deși declarațiile politicienilor s-au dovedit a fi, în final, defăimătoare, de vreme ce au presupus, fără o bază factuală, că persoanele asociate cu Jobbik au comis acte cu tentă rasistă, Curtea a fost mulțumită de faptul că asemenea enunțuri nu puteau fi considerate vădit ilegale de la bun început.

Mai mult, dreptul maghiar relevant, așa cum a fost interpretat de către tribunalele naționale competente, a exclus orice apreciere pertinentă a dreptului la libera exprimare a companiei reclamante, garantat de articolul 10, într-o situație în care restricțiile ar fi pretins cea mai minuțioasă examinare, dată fiind dezbaterea unei chestiuni de interes general. Într-adevăr, tribunalele au reținut că hyperlink-ul echivala cu diseminarea informației și că atrăgea o răspundere obiectivă – un plan de acțiune care a împiedicat în mod efectiv existența oricărei puneri în balanță a drepturilor concurente, adică între dreptul partidului politic la reputație și dreptul companiei reclamante la libertatea de exprimare. O asemenea răspundere obiectivă putea avea consecințe negative previzibile pentru fluxul informației pe Internet, fapt care i-ar fi obligat pe autori și pe editori să se abțină totalmente de la utilizarea hyperlink-urilor către materiale cu conținut schimbător asupra cărora nu dețin controlul. Acest fapt putea avea, direct sau indirect, un efect inhibitor pentru libertatea de exprimare pe Internet.

Impunerea de către tribunalele naționale a răspunderii obiective în privința companiei reclamante nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente. Prin urmare, măsura a constituit o restricție disproporționată pentru dreptul companiei reclamante la libertatea de expresie.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 597.04 EUR cu privire la prejudiciul material; niciun capăt de cerere cu privire la prejudiciul moral suferit.

(Vezi și Delfi AS v. Estonia [MC], 64569/09, 16 iunie 2015, Nota informativă 186; Bédat v. Elveția [MC], 56925/08, 29 martie 2016, Nota informativă 194; și Stoll v. Elveția [MC], 69698/01, 10 decembrie 2007, Nota informativă 103)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4842867  //   Vizitatori ieri: 2572  //   azi: 2173  //   Online: 65
Acces rapid