Prima   |  Media   |  Rezumatele hotărârilor şi deciziilor relevante ale CEDO | CEDO: Dimitrov și Momin v. Bulgaria. Condamnare bazată, în special, pe depozițiile unei victime decedate care nu a fost interogată de către acuzați. Nicio încălcare
12.06
2018

CEDO: Dimitrov și Momin v. Bulgaria. Condamnare bazată, în special, pe depozițiile unei victime decedate care nu a fost interogată de către acuzați. Nicio încălcare

294 Accesări    

Dimitrov și Momin v. Bulgaria - 35132/08
Hotărârea din 7.6.2018 [Secția a V-a]

Articolul 6

Articolul 6-3-d

Interogarea martorilor

Condamnare bazată, în special, pe depozițiile unei victime decedate care nu a fost interogată de către acuzați: nicio încălcare

În fapt - În 1998, o doamnă a depus o plângere la poliție, potrivit căreia, în ziua precedentă, fusese sechestrată și violată de cei doi reclamanți. Apoi, aceasta a revenit, în repetate rânduri, asupra depoziției inițiale, cerând retragerea sa și încheierea procedurii.

În decembrie 2000, în timpul unei interogări în fața instanței de judecată, ea a reiterat versiunea inițială cu privire la fapte.

În aprilie 2001, cei doi reclamanți au fost inculpați. În mai 2001, avocatul acestora a cerut ca aceștia să fie confruntați, în mod separat, cu victima. În iulie 2001, cererea a fost respinsă de către procuror. Victima a decedat în iunie 2001, din cauza unui cancer.

În 2007, cei doi reclamanți au fost declarați vinovați de răpirea, sechestrarea, amenințarea cu moartea și violarea victimei.

Aceștia s-au plâns că au fost condamnați în baza depoziției sale, obținute la etapa instrucțiunii preliminare, și că nu au avut niciodată posibilitatea interogării acestui martor.

În drept - Articolele 6 §§ 1 și 3 d)

i. Cu privire la existența „motivelor serioase" de a nu se proceda la confruntarea reclamanților cu martorul în cauză: Decesul victimei trebuie considerat „un motiv serios" pentru neaudierea acestui martor în timpul procesului și pentru admiterea depoziția sale, făcute atunci când era în viață.

Primul reclamant nu a asistat la interogarea victimei din decembrie 2000 din fața instanței de judecată, chiar dacă a fost informat despre data acesteia. Totuși, absența sa nu constituie o renunțare la dreptul de a interoga acest martor la o etapă ulterioară a procedurii, pentru că el nu dispunea de un avocat care i-ar fi putut explica importanța acestei interogări pentru desfășurarea ulterioară a procedurii. Cu privire la cel de-al doilea reclamant, dacă acesta ar fi avut calitatea de „acuzat de comiterea unei infracțiuni", în sensul autonom al articolului 6 din Convenție, și nu ar fi fost acuzat în mod oficial, până la acea dată, nu ar fi fost necesară convocarea sa la interogatoriu. Astfel, absența ambilor reclamanți la acest interogatoriu nu poate constitui, în sine, o încălcare a articolului 6 § 1 și 3 d).

Prin urmare, avocatul ambilor reclamanți le-a cerut autorităților organizarea unei confruntări între clienții săi și victimă. Această cerere a fost respinsă de către procuror, pentru că măsura de instrucție nu este obligatorie și necesară pentru stabilirea circumstanțelor de fapt. Dacă autoritățile de urmărire cunoșteau, din aprilie 2000, despre maladia și tratamentul pe bază de chimioterapie ale victimei, aceasta a menționat în timpul interogatoriului din decembrie 2000 că se simțea bine. Spre deosebire de cauza Schatschaschwili v. Germania [MC], 9154/10, 15 decembrie 2015, Nota Informativă 191, nimic nu demonstrează în prezenta cauză că anchetatorul sau procurorul știau că victima risca să nu poată participa la proces.

În cadrul procedurilor penale privind comiterea violului, autoritățile de anchetă trebuie să dea dovadă de o atenție sporită în cazul victimelor aflate într-o stare psihologică fragilă, mai ales în cazul obținerii depoziției acestora și a procedării la confruntarea lor cu presupușii agresori. Mai mult, în această cauză victima suferea de o boală gravă și fusese supusă pe durata anchetei unor presiuni în vederea retragerii plângerii și modificării depoziției sale. Având în vedere circumstanțele deosebite, autoritățile de anchetă nu ar fi culpabile pentru refuzul confruntării victimei cu cei doi reclamanți la etapa instrucției preliminare.

ii. Cu privire la problema dacă condamnarea reclamanților s-a bazat în totalitate sau într-o măsură determinantă pe depoziția martorului în discuție: Depoziția victimei constituia proba determinantă pentru condamnarea reclamanților. Totuși, ea nu a fost unica probă avută în vedere. Prin urmare, tribunalul regional a dispus interogarea polițiștilor care au administrat plângerea victimei, rezultatele examinării și a expertizei medicale, și constatările de la fața locului consemnate în procesul-verbal. Condamnarea reclamanților se baza, așadar, pe un ansamblu de probe în care depozițiile respective nu figurau ca un element izolat.

iii. Cu privire la existența elementelor compensatoare suficiente pentru a se permite asigurarea caracterului echitabil al procedurii penale în ansamblu: Tribunalul regional a consacrat o parte importantă din motivarea hotărârii sale depozițiilor victimei. Acesta a verificat dacă victima nu avusese un motiv de a-i acuza în mod nefondat pe cei doi reclamanți. Apoi, tribunalul a confruntat depoziția ei cu celelalte probe, pentru a atesta coroborarea cu acestea și, în consecință, fiabilitatea ei.

Tribunalul a stabilit că mărturia victimei, nu a obstaculat după doi ani de la data evenimentelor caracterului circumstanțiat al depoziției. Și schimbarea versiunii pe durata anchetei a fost forțată de presiunile exercitate în privința acesteia din partea reclamanților și a apropiaților lor.

Tribunalul a abordat și a respins argumentele reclamanților și ale apropiaților lor, interogați pe durata procedurii, care urmăreau discreditarea victimei.

În consecință, examinarea depoziției victimei de către tribunalul regional a fost una aprofundată, obiectivă și exhaustivă. Concluzia acestuia, conform căreia depoziției trebuie să i se acorde încredere, în totalitate, și decizia sa subsecventă de a o reține ca probă principală împotrivă reclamanților au fost, așadar, motivate pe larg.

În fine, condamnarea reclamanților se bazase pe un ansamblu de probe în care depoziția nu figura ca un element izolat. Reclamanții au participat în mod activ la procesul intentat împotriva acestora, fiind ajutați de avocații lor. Tribunalul regional și Curtea Supremă de Casație au abordat și au respins argumentele lor în hotărâri amplu motivate și lipsite de arbitrariu.

Concluzie : nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și Al-Khawaja și Tahery v. Regatul Unit [MC], 26766/05 și 22228/06, 15 decembrie 2011, Notă Informativă 147 ; Dvorski v. Croația [MC], 25703/11, 20 octombrie 2015, Notă Informativă 189 ; Przydział v. Polonia, 15487/08, 24 mai 2016 ; și Simeonovi v. Bulgaria [MC], 21980/04, 12 mai 2017, Notă Informativă 207).

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3793869  //   Vizitatori ieri: 2183  //   azi: 386  //   Online: 8


Acces rapid