Home   |  Legal Summaries ECtHR   |  2018 | S.r.l. Casa di Cura Valle Fiorita v. Italia. Eșecul de executa ordinul de repunere în posesie a unui bun ocupat în mod ilegal de către părți terțe, emis de către judecător cu cinci ani în urmă. Încălcare
13.12
2018

S.r.l. Casa di Cura Valle Fiorita v. Italia. Eșecul de executa ordinul de repunere în posesie a unui bun ocupat în mod ilegal de către părți terțe, emis de către judecător cu cinci ani în urmă. Încălcare

1547 Views    
  print

S.r.l. Casa di Cura Valle Fiorita v. Italia - 67944/13
Hotărârea din 13.12.2018 [Secția I]

Articolul 6

Proceduri de executare

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Eșecul de executa ordinul de repunere în posesie a unui bun ocupat în mod ilegal de către părți terțe, emis de către judecător cu cinci ani în urmă: încălcare

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 para. 1 din Protocolul nr. 1

Posesia nestingherită a bunurilor

Eșecul de a executa ordinul de repunere în posesie a unui bun ocupat în mod ilegal de către părți terțe, emis de către judecător cu cinci ani în urmă: încălcare

În fapt - Societatea reclamantă nu a reușit să-și reia posesia asupra unei clădiri pe care o are în proprietate și care a fost ocupată în mod ilegal de către un grup de aproximativ 150 de persoane începând cu anul 2012, în ciuda ordinului judecătorului de investigații preliminare din august 2013 privind repunerea în posesie provizorie a bunului. Principalul motiv invocat pentru eșecul aplicării ordinului de repunere în posesie s-a bazat pe imposibilitatea evacuării persoanelor care ocupau clădirea, deoarece municipalitatea nu dispunea de fonduri suficiente pentru a le aloca alte locuințe. Printr-un memorandum din martie 2016, prefectul i-a solicitat municipiului să identifice locuințe alternative pentru ocupanți, astfel încât clădirea să poată fi evacuată.

În drept - Articolul 6 § 1 din Convenție: Încheierea judecătorului de investigații preliminare din august 2013 prin care a fost dispusă repunerea în posesie provizorie a bunului viza un drept civil al societății reclamante, și anume protecția dreptului său de proprietate. Prin chiar natura sa, încheierea în discuție avea un caracter urgent, de vreme ce urmărea prevenirea continuării unei încălcări pentru a menține integritatea proprietății părții prejudiciate. De asemenea, încheierea în discuție era definitivă și executorie. Cu toate acestea, ordinul de repunere în posesie a rămas neexecutat până în prezent, iar autoritățile nu au încercat să îl pună în aplicare din data emiterii acesteia de către judecător.

Guvernul a justificat întârzierea executării prin invocarea motivelor de ordine publică și a rațiunilor de ordin social, în principal prin lipsa unei alternative de cazare a ocupanților, rezultată mai ales din dificultățile financiare ale municipiului. Curtea era dispusă să accepte faptul că, în privința evacuării câtorva zeci de persoane, autoritățile naționale ar fi putut, de asemenea, să urmărească evitarea unui risc grav de perturbare a ordinii publice, mai ales pentru că ocuparea clădirii a avut loc pe fundalul unei campanii care a atras o acoperire mediatică largă.

Totuși, Guvernul nu a furnizat nicio informație cu privire la acțiunea pretins a fi luată de către autoritățile administrative din momentul ocupării clădirii sau, cel puțin, din momentul prezentării memorandumului Prefectului din martie 2016, pentru identificarea unei cazări alternative. Prin urmare, în cazul în discuție nu a existat niciun motiv acceptabil pentru eșecul complet și prelungit de a interveni al autorităților. Mai mult, lipsa de resurse nu putea constitui, în sine, un motiv acceptabil pentru eșecul de a executa o încheiere judecătorească, nici pentru lipsa unei cazări alternative.

Prin eșecul de mai bine de cinci ani de a întreprinde măsurile necesare pentru punerea în aplicare a unei încheieri judecătorești definitive și executorii în cauza în discuție, autoritățile naționale au golit prevederile articolului 6 § 1 de orice efect util și au încălcat principiul statului de drept, bazat pe preeminența dreptului, și principiul securității juridice.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 1 din Protocolul nr. 1: În rând cu constatările Curții din hotărârea Matheus v. Franța și spre deosebire de hotărârea din cazul Immobiliare Saffi v. Italia [MC], refuzul autorităților de a evacua clădirea societății reclamante nu a echivalat cu o măsură de control a folosirii bunurilor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În cazul în discuție, în ciuda faptului că s-a avut în vedere problema identificării unei cazări alternative pentru ocupanți, refuzul de a-i evacua pe aceștia nu a decurs în mod direct din aplicarea legislației relevante în domeniul politicii economice și sociale, ci din refuzul autorităților competente de a evacua bunul societății reclamante, în circumstanțele specifice și pentru o perioadă de mai mulți ani. Prin urmare, eșecul de a pune în executare încheierea judecătorului de instrucție din august 2013 trebuia examinat din perspectiva regulii generale cuprinse în primul enunț al primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1, care reglementează dreptul la posesia nestingherită a bunurilor.

De mai bine de cinci ani, autoritățile nu au reușit să acționeze în baza încheierii judecătorului de instrucție cu privire la evacuarea clădirii societății reclamante. În acest caz, considerentele de ordin social și cerințele de ordine publică, pe care Curtea nu le-a subestimat, ar fi putut justifica o întârziere a executării. Cu toate acestea, Curtea a considerat ca inacceptabilă durata neexecutării, care persistă până în prezent, corelată cu lipsa completă a informațiilor privind măsurile întreprinse sau avute în vedere de către autorități pentru a pune capăt situației create. Mai mult, societatea reclamantă era în continuare responsabilă de costurile energetice generate de către ocupanții clădirii. După o perioadă rezonabilă de timp alocată pentru identificarea unei soluții, autoritățile trebuiau să întreprindă, având în vedere interesele personale ale societății reclamante, toate măsurile necesare pentru a executa încheierea judecătorească.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 20,000 EUR cu privire la prejudiciul moral; capătul de cerere privind prejudiciul material - respins.

(Vezi Matheus v. Franța, 62740/00, 31 martie 2005, Nota informativă 73, și Immobiliare Saffi v. Italia [MC], 22774/93, 28 iulie 1999, Nota informativă 8. Vezi și Burdov v. Rusia, 59498/00, 7 mai 2002, Nota informativă 42; Prodan v.  Moldova, 49806/99, 18 mai 2004, Nota informativă 64; Société Cofinco v. Franța (dec.), 23516/08, 12 octombrie 2010; și Parohia greco-catolică Lupeni și alții v. România [MC], 76943/11, 29 noiembrie 2016, Nota informativă 201)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Phone.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total visits: 5259216  //   Visitors yesterday: 1346  //   today: 85  //   Online: 7
Quick access