Zhidov și alții v. Rusia. Ordinul de demolare, fără compensații, a construcțiilor ilegale situate în apropierea conductelor de gaze sau a conductelor de petrol. Nicio încălcare. Încălcare

Zhidov și alții v. Rusia - 54490/10, 1153/14, 2680/14 et al.
Hotărâre 16.10.2018 [Secția III]

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 alin. 2 din Protocolul nr. 1

Controlul folosinței bunurilor

Ordinul de demolare, fără compensații, a construcțiilor ilegale situate în apropierea conductelor de gaze sau a conductelor de petrol: nicio încălcare, încălcare

În fapt - Toți reclamanții erau proprietari ai unor imobile amplasate în apropierea conductelor de gaze sau a conductelor de petrol. În aceste zone, orice construcție este interzisă în lipsa unui acord scris al entității de exploatare a instalațiilor periculoase. La sesizarea societăților de exploatare a conductelor de gaze și de petrol, tribunalele naționale au dispus demolarea acestor imobile, ele fiind considerate „construcții ilegale", din contul reclamanților și fără acordarea vreunei compensații.

În drept - Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Ordinele de demolare a imobilelor reclamanților pentru că erau construcții ilegale echivalau cu o ingerință a autorităților în dreptul reclamanților la posesia nestingherită a bunurilor lor și urmăreau mai multe scopuri legitime cum ar fi protecția vieții persoanelor și a sănătății publice, securitatea exploatării instalațiilor periculoase și asigurarea consumatorilor cu alimentare neîntreruptă cu gaze. Era vorba de măsuri de reglementare a utilizării bunurilor, operate în condițiile prevăzute de lege.

Autoritatea de înregistrare nu putea să verifice dacă terenurile reclamanților sau imobilele acestora se situau în zonele protejate sau la distanțe minime între gazoducte și locuințe și nu putea refuza, în consecință, înregistrarea dreptului de proprietate al reclamanților. Astfel, înregistrarea dreptului de proprietate al reclamanților nu a constituit, în sine, un eșec al autorităților de a reacționa în timp util și de o manieră coerentă.

(a) Cu privire la prima cerere (nr. 54490/10) - Reclamantul a început construcția casei sale fără să fi solicitat autorizațiile necesare și fără să fi procedat la arpentajul terenului său. În 1993, înainte de finalizarea lucrărilor, el a aflat că construia de fapt pe un alt teren decât cel care i-a fost atribuit, iar casa sa nefinisată se afla în proximitatea imediată a conductei de gaz, a cărei locație fusese déjà stabilită la acea dată. Fiind rugat de către autorități să stopeze construcția și întâmpinând refuzul acestora de a conecta casa la rețelele de apă, electricitate și gaz, reclamantul a continuat lucrările pe propriul risc și s-a instalat în casă în 1994.  

Această casă avea caracteristicile unei construcții ilegale în sensul Codului civil. Ea fusese o construcție făcută pe un teren nealocat în acest scop, fără autorizațiile necesare și cu încălcarea flagrantă a normelor de urbanism și de construcție.

Autoritățile, care erau conștiente de situație, au contribuit la perpetuarea unei situații care prezenta un risc la adresa securității și a sănătății publice. Totuși, această toleranță a autorităților nu-i putea da reclamantului impresia că nu vor fi intentate proceduri împotriva sa. În primul rând, construcția sa nu putea fi considerată conformă cu rigorile Codului civil și, chiar presupunând că reclamantul ar fi susținut contrariul, acesta nu a solicitat niciodată conformarea în vreo procedură din fața tribunalelor. Pe de altă parte, nu exista niciun termen de prescripție pentru a contesta în instanță efectuarea acestui tip de construcții.   

Așadar, reclamantul nu a suferit o ingerință disproporționată în dreptul său de proprietate.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(b) Cu privire la cea de-a doua și cea de-a treia cerere (nr. 1153/14 și 2680/14) - Autoritățile le-au alocat proprietarilor precedenți terenuri pentru construcții în 1994 și 1999. În 2002, în planul cadastral al regiunii figura conducta de gaz, însă în 2003, autoritățile au eliberat, cu toate acestea, autorizații de construcție către proprietarii precedenți.  

Mai mult, cu privire la cea de-a treia cerere, autoritățile au emis, de asemenea, în 2004  un proces-verbal de recepție după încheierea lucrărilor de construcție a primei case și, în 2005, a fost ridicată o a doua casă pe același teren pe care se putea construi.

Având în vedere aceste autorizații și acorduri, Curtea a reținut că reclamanții puteau să se considere în mod legitim ca având o siguranță juridică cu privire la legalitatea construcției caselor lor. Reclamanții au fost obligați să-și demoleze casele din cauza neglijenței autorităților și fără ca buna lor credință și lipsa de răspundere să fi jucat vreun rol în cadrul procedurilor interne.

Reclamanții nu au solicitat în fața tribunalelor vreo compensare pentru pierderea bunurilor lor și nu au încercat să acționeze în judecată celelalte părți. Cu toate acestea, autoritățile s-au aflat la originea interferenței în dreptul la posesia nestingherită a bunurilor reclamanților, nu proprietarii anteriori, care au obținut toate autorizațiile necesare pentru construire, și a căror bună-credință nu a fost pusă la îndoială niciodată de către tribunalele naționale. În fine, posibilele proceduri judiciare intentate de către reclamanți erau predispuse la a fi declarate inadmisibile din cauza termenului de prescripție de trei ani pentru introducerea unei cereri. În aceste circumstanțe, ar fi excesiv să se solicite de la reclamanți să intenteze împotriva părților co-contractante noi proceduri judiciare, dată fiind incertitudinea totală referitoare la existența vreunei șanse rezonabile de succes și fără ca Guvernul să fi demonstrat caracterul efectiv al unor asemenea proceduri.

Prin urmare, autoritățile au eșuat în a asigura un echilibru corect între exigențele interesului public și nevoia de a proteja dreptul de proprietate al reclamanților.

Concluzie : încălcare (unanimitate).

(c) Cu privire la cea de-a patra cerere (nr. 31636/14) - La momentul achiziționării terenului și la momentul depunerii dosarului ei de înregistrare a dreptului său de proprietate, reclamanta a putut consulta planul urbanistic general, care îi era disponibil, și ar fi trebuit să aibă în vedere că terenul în discuție era localizat în apropierea conductelor de petrol. Ea nu a afirmat niciodată că nu a putut consulta acel plan. De asemenea, reclamanta nu putea ignora prezența fizică a digului care proteja conductele de petrol și care se afla în imediata apropiere a terenului pe care era în curs de a-l cumpăra. Ea ar fi trebuit să-și pună întrebări cel puțin despre destinația acestui dig și să ceară informații de la președintele asociației cooperative sau de la autoritățile locale.

Așadar, ordinul de demolare a magaziei și a anexelor sale pentru că construcția era ilegală nu i-a impus reclamantei o sarcină disproporționată.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Articolul 41: problemă rezervată.

(A se vedea, de asemenea, N.A. și alții v. Turcia,  37451/97, 11 octombrie 2005, Nota informativă 79 ; Saliba v. Malta, 4251/02, 8 noiembrie 2005, Nota informativă 80 ; Hamer v. Belgia, 21861/03, 27 noiembrie 2007, Nota informativă 102 ; Sud Fondi srl și alții v. Italia, 75909/01, 20 ianuarie 2009, Nota informativă 115 ; Gladysheva v. Rusia, 7097/10, 16 decembrie 2011, Nota informativă 147 ; și S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 58045/11, 4 iulie 2017, Nota informativă 209)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".