Hotărâre Nr.31 din 29.11.2018

Hotărârea nr. 31 din 29.11.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Codul penal și din Codul de procedură penală (accesul părții vătămate și al reprezentantului acesteia la materialele urmăririi penale)


Subiectul sesizării: Judecătoria Chișinău, sediul Centru , avocat V. Gribincea

Tipul hotărârii: controlul constituționalității legilor al regulamentelor și al hotărârilor Parlamentului

Prevedere: Excepție de neconstituționalitate respinsă și declararea constituționalității

Hotărârea curții:
1.  ro-h312018113g2018116dd.pdf


Sesizări:



1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate: 

- a textului „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolele 60 alin. (1) pct. 7) și 62 alin. (1) pct. 7);

- a articolului 64 alin. (2) pct. 16);

- a articolului 66 alin. (2) pct. 20);

- a textului „după terminarea urmăririi penale” de la articolul 66 alin. (2) pct. 22);

- a textului „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolul 74 alin. (1) pct. 8);

- a articolului 212 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003;

- a articolului 315 alin. (2) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002,

ridicată de către dl avocat V. Gribincea, în dosarul nr. 10-329/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 9 august 2018 de către dl judecător Sergiu Ciobanu din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate pretinde că prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 și 24 alin. (2) din Constituție.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2018, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Curții Supreme de Justiție și Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.

6. În şedinţa publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de către autorul excepției. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat. 

 

18. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

 

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

 

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

„[...]

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

[...]”

 

19. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

 

Articolul 315

Divulgarea datelor urmăririi penale

„(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicției persoanelor care efectuează urmărirea penală

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale bănuitului, învinuitului, martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.”

 

20. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

 

Articolul 60

Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate

„(1) Partea vătămată dispune de următoarele drepturi:

[...]

7) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale şi să noteze orice informaţii din dosar;

[...]”

Articolul 62

Drepturile şi obligaţiile părţii civile

„(1) În scopul susținerii cererii sale, partea civilă dispune de următoarele drepturi:

[...]

7) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale, să noteze orice date din dosar care se referă la acţiunea civilă;

[...]”

Articolul 64

Drepturile şi obligaţiile bănuitului

„[...]

(2) Bănuitul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:

[...]

16) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;

[...]” 

 Articolul 66

Drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului

„[...]

(2) Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:

[...]

20) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea lui şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;

[...]

22) după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale;

[...]”

Articolul 74

Drepturile şi obligaţiile părţii civilmente responsabile

„(1) Partea civilmente responsabilă, în scopul protejării intereselor sale privitor la acţiunea civilă pornită împotriva sa, în condiţiile prezentului cod, dispune de următoarele drepturi:

[...]

8) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale şi să noteze orice date din dosar care se referă la acţiunea civilă pornită împotriva sa;

[...]”

 

Articolul 212

Confidenţialitatea urmăririi penale

„(1) Materialele urmăririi penale nu pot fi date publicităţii decât cu autorizaţia persoanei care efectuează urmărirea penală şi numai în măsura în care ea consideră că aceasta este posibil, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, şi ca să nu fie afectate interesele altor persoane şi ale desfăşurării urmăririi penale în condiţiile Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

(2) Dacă este necesar a se păstra confidenţialitatea, persoana care efectuează urmărirea penală previne martorii, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor, apărătorul, expertul, specialistul, interpretul, traducătorul şi alte persoane care asistă la efectuarea acţiunilor de urmărire penală despre faptul că nu au voie să divulge informaţia privind urmărirea penală. Aceste persoane vor da o declaraţie în scris că au fost prevenite despre răspunderea pe care o vor purta conform art. 315 din Codul penal.

(3) Divulgarea datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra activităţii de urmărire penală, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate şi reprezentanţilor acestora sau a prejudiciat procesul de urmărire penală, are ca urmare răspunderea penală prevăzută în art. 315 din Codul penal.”

 

21. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

 

 

1. Se admite parțial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către autorul excepției în dosarul nr. 10-329/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. 

2. Se recunosc constituționale textul „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolul 60 alin. (1) pct. 7) și textul „din momentul terminării urmăririi penale” de la articolul 80 alin. (1) pct. 8) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, în măsura în care acestea nu se aplică victimelor torturii și reprezentanților acestora, care trebuie să aibă acces la toate materialele cauzei penale pe durata urmăririi penale, cu excepția cazului când accesul în discuție poate fi restricționat de către procuror, printr-o ordonanță motivată, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: (i) restricția este stabilită pentru o perioadă de timp rezonabilă; (ii) restricția se referă doar la anumite acte procedurale și (iii) există riscul ca accesul deplin la materialele cauzei penale să prejudicieze desfășurarea urmăririi penale.

3. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate în partea referitoare la controlul constituţionalităţii:

- textului „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolul 62 alin. (1) pct. 7); 

- articolului 64 alin. (2) pct. 16);

- articolului 66 alin. (2) pct. 20);

- textului „după terminarea urmăririi penale” de la articolul 66 alin. (2) pct. 22);

- textului „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolul 74 alin. (1) pct. 8);

- articolului 212 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003; și

- articolului 315 alin. (2) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

48. Curtea reține că, prin contestarea textului „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolul 60 alin. (1) pct. 7) și a textului „din momentul terminării urmăririi penale” de la articolul 80 alin. (1) pct. 8) din Codul de procedură penală, autorul excepției pune problema asigurării participării efective a părții vătămate și a reprezentantului acesteia la urmărirea penală. Curtea observă că textul articolului 24 alin. (2) din Constituție, care prevede că „nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante”, nu prevede în mod expres obligația statului de a-i asigura părții vătămate o participare efectivă la etapa urmăririi penale. În același timp, Curtea menționează că interzicerea torturii ca deziderat constituțional trebuie examinat prin prisma obligațiilor care îi revin statului. Astfel, în cauza Bouyid v. Belgia, 28 septembrie 2015, § 122, Curtea Europeană a reținut că în toate cazurile, în privința obligațiilor care decurg din articolul 3 din Convenţia Europeană, victima trebuie să fie în măsură să participe în mod efectiv la anchetă. De altfel, o investigație nu poate fi considerată „efectivă”, atât timp cât victima sau rudele sale apropiate nu sunt implicate în desfășurarea urmăririi penale în măsura necesară protejării intereselor sale legitime (a se vedea și Slimani v. Franța, 27 iulie 2004, § 47). Prin urmare, Curtea constată că asigurarea participării efective a părții vătămate la urmărirea penală reprezintă un element al aspectului procedural al dreptului de a nu fi supus relelor-tratamente, o obligație care le revine autorităților Republicii Moldova din perspectiva articolului 24 alin. (2) din Constituție.

49. Curtea admite faptul că restricționarea accesului la materialele cauzei penale până la terminarea urmăririi penale poate urmări realizarea scopului legitim al păstrării confidențialității urmăririi penale. De altfel, în contextul special al dreptului părții vătămate de a avea acces la materialele urmăririi penale până la terminarea acesteia, Curtea Europeană a menționat că restricțiile privind accesul la materialele cauzei penale la etapa începerii urmăririi penale și pe durata acesteia pot fi justificate, între altele, de necesitatea păstrării confidențialității datelor deținute de către autorități și a protejării drepturilor altor persoane. Cu toate acestea, ar trebui să se realizeze un echilibru corect între interesele menționate mai sus, pe de o parte, și dreptul victimei de a participa efectiv la procedură, pe de altă parte (Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin v. Ucraina, 24 iunie 2010, § 72).

50. Curtea reține că scopul legitim al păstrării confidențialității urmăririi penale trebuie raportat la interesele particulare ale fiecărei părți la proces. Astfel, în raport cu persoanele bănuite sau învinuite de săvârșirea unei infracțiuni, păstrarea confidențialității urmăririi penale este justificată, având în vedere necesitatea efectuării eficiente a investigațiilor penale și împiedicarea manipulării probelor și a subminării actului de justiție de către suspecți (a se vedea DCC nr. 107 din 7 noiembrie 2017, § 26).

51. În raport cu partea vătămată normele procesual-penale în vigoare prevăd că urmărirea penală este la fel de confidențială ca în cazul bănuitului sau învinuitului. Partea vătămată poate avea acces la materialele urmăririi penale doar după încheierea urmăririi penale. Până la încheierea urmăririi penale, ea pot lua cunoștință doar de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat [articolul 60 alin. (1) pct. 6) din Cod].

52. Astfel, pentru a verifica dacă restricția în discuție corespunde scopului legitim urmărit – i.e. păstrarea confidențialității urmăririi penale – Curtea va avea în vedere jurisprudența relevantă a Curții Europene.

53. În cauza Enukidze și Girgvliani v. Georgia, din 26 aprilie 2011, în care reclamanților li s-a refuzat accesul la materialele urmăririi penale, pentru că ar fi devenit accesibile odată cu încheierea urmăririi penale, Curtea Europeană a notat că una dintre cele mai grave omisiuni ale autorităţilor fusese faptul că acestea au refuzat în mod obstinat să le acorde reclamanților permisiunea de a participa la acțiuni importante de urmărire penală, în ciuda eforturilor intense ale reclamanților în acest sens. Curtea Europeană a reținut că este regretabil faptul că, în baza legislației care prevedea că partea civilă poate obține copii de pe toate materialele urmăririi penale după ce cauza este trimisă în judecată, reclamanții nu au putut avea niciun fel de acces la materialele relevante la etapa urmăririi penale. De asemenea, Curtea Europeană a menționat că este regretabil și faptul că organul de urmărire penală nici nu a ținut să-i informeze pe reclamanți cu privire la constatările pe care le-a făcut în cursul urmăririi penale fără participarea acestora. Prin urmare, Curtea a reținut că reclamanții au fost lăsați într-un vid total în privința desfășurării anchetei, fapt care i-a lipsit în mod clar pe reclamanți de posibilitatea de a-și proteja interesele procedurale legitime, fiind încălcat, astfel, articolul 2 din Convenție, sub aspect procedural (a se vedea Enukidze și Girgvliani, citată supra, § 250).

54. Totodată, în cauza Huseynova v. Azerbaidjan, din 13 aprilie 2017, soția părții vătămate a solicitat acces la materialele urmăririi penale, însă cererea sa a fost respinsă pentru că legislația procesual-penală prevede că materialele urmăririi penale devin accesibile pentru victimă sau pentru reprezentantul acesteia doar după încheierea urmăririi penale. În acest caz, Curtea Europeană a menționat că invocarea dreptului intern de către organele de urmărire penală pentru a justifica interdicția în discuție este inacceptabilă. De asemenea, Curtea a considerat inacceptabil și faptul că, în conformitate cu legislația procesual-penală națională, reclamanta nu a avut acces la materialele relevante la etapa urmăririi penale, fiind astfel încălcat articolul 2 din Convenție, sub aspect procedural (a se vedea Huseynova, citată supra, § 113).

55. Așadar, Curtea constată că jurisprudența Curții Europene este una clară în privința prevederilor legale care restricționează în mod absolut accesul părții vătămate la materialele urmăririi penale, până la încheierea acesteia. În același timp, Curtea observă că în cauza Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin v. Ucraina, 24 iunie 2010, Curtea Europeană s-a referit la anumite garanții pe care legislația Statelor Contractate la Convenția Europeană trebuie să le respecte atunci când este în discuție accesul părții vătămate la materialele cauzei penale pe durata urmăririi penale.

56. Astfel, în această cauză, reclamantul s-a plâns în baza articolului 3 din Convenție că a fost torturat de ofițerii de poliție și că nu a existat o anchetă efectivă în urma plângerilor sale. De asemenea, reclamantul a invocat faptul că pe durata urmăririi penale a solicitat să-i fie acordat acces la ordonanța procurorului cu privire la refuzul de a porni urmărirea penală, emisă în baza plângerii sale, însă solicitarea a fost respinsă. În acest sens, cu privire la refuzul autorităților de a permite accesul părții vătămate la materialele urmăririi penale până la încheierea acesteia, Curtea Europeană a menționat la § 73 că refuzul în discuție nu era justificat de niciun scop legitim, având în vedere faptul că legislația nu prevedea o procedură specială de acordare a accesului la dosarul cauzei la etapa urmăririi penale și, în mod special, nu preciza motivele de refuz și de permitere a accesului. Legislația în discuție nu stabilea în ce măsură poate fi permis un asemenea acces și termenele-limită pentru examinarea cererilor depuse și permiterea accesului. Toate aceste aspecte au condus Curtea la concluzia potrivit căreia posibilitatea reclamantului de a participa în mod efectiv la etapa urmăririi penale fusese, evident, afectată. În fine, Curtea Europeană a menționat că o asemenea restricționare a dreptului de acces al victimei la materialele cauzei penale era disproporționată și nu respectase exigența accesului efectiv la desfășurarea urmăririi penale, în înțelesul articolului 3 din Convenție, pentru că legislația procesual-penală nu prevedea garanții în acest sens (a se vedea Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin, § 74).

57. De asemenea, în cauza Masneva v. Ucraina, 20 decembrie 2011, legislația procesual-penală nu-i permitea reclamantei să ia cunoștință de materialele urmăririi penale decât după încheierea acesteia, situație care a durat aproximativ șapte ani. Cu trimitere la cauza Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin, Curtea Europeană a constatat că această situație a afectat posibilitatea victimei de a participa efectiv la desfășurarea urmăririi penale și a limitat controlul public al investigației, contrar articolului 2 din Convenție (a se vedea Masneva v. Ucraina, § 56).

58. În cauza Savitskyy v. Ucraina, 26 iulie 2012, reclamantul a susținut că nu a avut acces la ordonanțele cu privire la plângerile sale de aplicare a relelor-tratamente, adoptate de organul de urmărire penală de la începerea urmăririi penale până la terminarea acesteia. În acest caz, Curtea Europeană și-a reiterat raționamentele din cauza Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin și a reținut că legislația procesual-penală nu reglementează în mod corespunzător problema referitoare la accesul victimei sau al altei părți interesate la materialele urmăririi penale la etapele inițiale ale procedurii sau în cazul în care dosarul nu este trimis în judecată (a se vedea Savitskyy v. Ucraina, § 114).

59. Raportând cele menționate supra la pretinsa problemă de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, Curtea constată că textul „din momentul încheierii urmăririi penale” de la articolul 60 alin. (1) pct. 7) și textul „din momentul terminării urmăririi penale” de la articolul 80 alin. (1) pct. 8) din Codul de procedură penală impun o restricție absolută în privința accesului părții vătămate și al reprezentantului acesteia la materialele cauzei penale, până la încheierea acesteia. Această restricție apare în contextul în care partea vătămată este, de obicei, principala sursă de informație pentru organele de urmărire penală în cazul săvârșirii unei infracțiuni. Astfel, informațiile deținute de către partea vătămată și, în particular, cele referitoare la anumite circumstanțe ale comiterii faptei infracționale, plasează acest subiect procesual într-o poziție care îi permite să evalueze acțiunile și omisiunile organului de urmărire penală din perspectiva unui actor prezent la locul comiterii infracțiunii. În lipsa accesului la materialele cauzei penale, reacția părții vătămate și a reprezentantului acesteia la acțiunile și omisiunile organului de urmărire penală poate fi întârziată, iar posibilitatea de a le contesta în fața procurorului ierarhic superior sau în fața judecătorului de instrucție se poate dovedi lipsită de efectivitate. De altfel, fără ca victima și reprezentantul acesteia să aibă acces la materialele cauzei penale și să fie informată în mod corespunzător cu privire la desfășurarea anchetei, ei nu pot contesta ceva concret în fața unei instanțe (a se vedea Khachukayev v. Rusia, 23 aprilie 2009, § 136; Khasuyeva v. Rusia, 11 iunie 2009, § 126; Dzhabrailovy v. Rusia, 20 mai 2010, § 84; Akhmatkhanovy v. Rusia, 22 iulie 2010, §132).

60. Dintr-o altă perspectivă, legislația procesual-penală stabilește că termenul de efectuare a urmăririi penale este unul rezonabil [articolul 20 alin. (1)] și că depinde de mai mulți factori [articolul 20 alin. (2)]. Cum standardul rezonabilității depinde de circumstanțe, încheierea urmăririi penale se poate dovedi a fi o etapă târzie pentru ca partea vătămată și reprezentantul acesteia să poată avea acces la materialele dosarului și să poată interveni într-o situație care reclamă o reacție promptă (e.g. pentru a nu fi distruse probe, pentru a semnala posibilele piste greșite ale organelor de urmărire penală etc.). Mai mult, în sensul articolului 24 alin. (2) din Constituție, participarea efectivă la etapa urmăririi penale nu mai poate fi efectuată atunci când urmărirea penală s-a încheiat.

61. Totodată, Curtea nu poate reține argumentul invocat de către Parlament și Guvern potrivit căruia dreptul părții vătămate prevăzut de articolul 60 alin. (1) pct. 10) din Cod [de a fi informată de ofițerul de urmărire penală sau, după caz, de procuror despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale] este suficient pentru a asigura o informare efectivă a victimei pe durata urmăririi penale, deoarece informarea victimei, în sensul articolului 24 alin. (2) din Constituție, nu se limitează la comunicarea rezultatelor examinării unei cauze penale în care aceasta a avut de suferit, ci se extinde și la informațiile care au stat la baza deciziilor adoptate de către organul de urmărire penală. Prin urmare, informarea victimei despre adoptarea unei ordonanțe cu privire la neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea procesului, sau despre adoptarea altor hotărâri, care se referă la drepturile şi interesele acesteia, poate fi considerată o informare despre „rezultatele investigației”, care însă nu îi pune victimei la dispoziție probele care au stat la baza adoptării actelor menționate. Așadar, norma legală la care face referire Parlamentul și Guvernul nu asigură victimei o informare suficientă pentru ca aceasta să poată participa efectiv la desfășurarea urmăririi penale.

62. De asemenea, Curtea reține că restricția totală impusă în privința accesului la materialele cauzei penale, restricție stabilită de dispozițiile contestate, nu corespunde nici standardelor enumerate în cazul Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin v. Ucraina (a se vedea § 56 din prezenta hotărâre). Astfel, Codul de procedură penală nu prevede o procedură specială prin care părții vătămate și reprezentantului acesteia să-i fie acordat accesul la materialele dosarului la etapa urmăririi penale. Singurul motiv de refuz al accesului la materialele dosarului este confidențialitatea. Cu privire la limitele acordării accesului, acestea nu pot fi evaluate, pentru că prevederile contestate interzic orice acces până la terminarea urmăririi penale. Cu referire la termenele-limită pentru examinarea cererilor și pentru acordarea accesului, Curtea observă că, deși articolul 299 alin. (1) din Cod stabilește că cererile se examinează în cel mult 15 zile de la primirea lor, acest fapt este lipsit de efectivitate, atât timp cât accesul nu poate fi acordat din motive de confidențialitate.

63. Pe de altă parte, Curtea observă că statul deține și alte mecanisme prin care poate să prevină divulgarea informației cu privire la urmărirea penală. Astfel, prin aplicarea prevederilor articolului 212 alin (2) din Codul de procedură penală, partea vătămată și reprezentantul acesteia pot fi preveniți de către persoana care efectuează urmărirea penală despre faptul că nu au voie să divulge informaţia privind urmărirea penală și să-i oblige să semneze o declaraţie că sunt conștienți de răspunderea pe care o vor purta conform articolului 315 din Codul penal [Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicției persoanelor care efectuează urmărirea penală] în cazul divulgării informației.

64. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că restricția absolută stabilită pentru partea vătămată și reprezentantul acesteia în privința accesului la materialele urmăririi penale, până la încheierea acesteia, nu cântărește mai mult decât garanțiile presupuse de articolul 24 alin. (2) din Constituție, cu privire la participarea efectivă a părții vătămate la urmărirea penală.

65. Sub acest aspect, Curtea menționează că reglementarea procedurii de acordare a accesului la dosarul cauzei pe durata urmăririi penale reprezintă o sarcină care îi revine legislatorului (a se vedea jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată supra, precum și cea menționată la §§ 72-73 infra). În același timp, Curtea reține că a fost sesizată de către reprezentantul părții vătămate, căruia i s-a refuzat acordarea accesului la materialele cauzei penale, deși acesta a depus eforturi intense în acest sens (a se vedea §§ 11-14 din prezenta hotărâre). Refuzul în discuție s-a bazat pe dispozițiile contestate (a se vedea § 14 din prezenta hotărâre). Acest fapt reclamă o soluție, cel puțin temporară, din partea Curții.

66. Prin urmare, având în vedere faptul că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală care are ca obiect investigarea unei presupuse infracțiuni de tortură, Curtea reține că până la modificarea de către Parlament a prevederilor legale în acest domeniu victimele torturii și reprezentanții acestora vor avea acces la toate materialele dosarului penal pe durata urmăririi penale. Aceasta este regula generală.

67. Cu titlu de excepție, accesul la materialele urmăririi penale poate fi restricționat de către procuror, printr-o ordonanță motivată, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: (i) restricția este stabilită pentru o perioadă de timp rezonabilă; (ii) restricția se referă doar la anumite acte procedurale și (iii) există riscul ca accesul deplin la materialele cauzei penale să prejudicieze desfășurarea urmăririi penale.

68. Curtea reține că proporționalitatea restricționării accesului la materialele dosarului pe durata urmăririi penale și motivarea acestei măsuri sunt elemente cruciale, care trebuie evaluate cu prudență de către procurori, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei.

69. Cu privire la proporționalitatea restricției, Curtea menționează că aceasta poate fi apreciată doar prin raportarea la circumstanțele cauzei, însă elementul principal în acest test este faptul că restricția trebuie să mențină încrederea victimei în buna-credință a procurorului. În acest sens, perioada pentru care este aplicată restricția nu trebuie să se întindă pentru o perioadă îndelungată, pentru că în caz contrar victima ar fi lipsită de posibilitatea participării efective la desfășurarea urmăririi penale. De asemenea, procurorul are discreția de a aprecia în privința căror acte procedurale poate fi restricționat accesul, însă cu siguranță accesul nu poate fi impus asupra tuturor actelor din dosar.

70. Cu privire la motivarea restricției, Curtea reține că invocarea riscului cu privire la prejudicierea desfășurării urmăririi penale nu este suficient. Riscul în discuție trebuie să fie unul real, nu teoretic, care reclamă o motivare convingătoare din partea procurorului, având în vedere faptul că regula generală este că victima torturii trebuie să aibă acces la toate materialele dosarului penal pe durata urmăririi penale.

71. Curtea menționează că, în cazul în care legislatorul va interveni cu modificări în acest domeniu, este necesar ca acesta să aibă în vedere semnificația standardului „participării efective la anchetă”, așa cum dă de înțeles Curtea Europeană în jurisprudența sa referitoare la articolele 2 și 3 din Convenție, privite sub aspect procedural.

72. Astfel, Curtea Europeană a considerat că nu a fost respectat standardul „participării efective la anchetă” în următoarele situații:

- atunci când victima a fost informată doar cu privire la suspendarea și la reluarea urmăririi penale, nu și despre alte evoluții semnificative ale cauzei (Shaipova și alții v. Rusia, 6 noiembrie 2008, § 100);

- atunci când victima a fost lipsită de orice informații semnificative cu privire la desfășurarea urmăririi penale timp de mai mult de cinci ani (Khamzatov și alții v. Rusia, 28 februarie 2012, § 152);

- atunci când rudele apropiate ale victimei au primit de la autorități doar raportul cu privire la expertiza medico-legală, fără să li se dezvăluie orice altă informație, deși au depus cereri de mai multe ori în acest sens (Beker v. Turcia, 24 martie 2009, § 49);

- atunci când reclamantei i s-a permis să vadă patru fotografii cu locul exploziei și alte cinci documente din dosar, fără a putea face fotocopii; acesteia nu i s-a înmânat niciun proces-verbal cu privire la declarațiile martorilor sau cu privire la alte măsuri procedurale întreprinse de către organul de urmărire penală și nu a primit informații detaliate despre acțiunile pe care organul de urmărire penală urma să le întreprindă (Mezhiyeva v. Rusia, 16 aprilie 2015, § 75).

73. În alte cazuri, Curtea Europeană a considerat că a fost respectat standardul „participării efective la anchetă” a victimei:

- atunci când reclamanților li s-a acordat accesul la materialele dosarului la scurt timp de la începerea investigațiilor și au primit toate deciziile procurorului regional și ale procurorului general, inclusiv răspunsurile la numeroasele lor întrebări, de îndată ce acuzațiile împotriva celui de-al doilea și celui de-al treilea solicitant cu privire la complicitate și instigare la tentativa de omor au fost retrase (Jørgensen și alții v. Danemarca, 28 iunie 2016, §§ 71-72);

- atunci când reclamanții nu au fost informați despre derularea anchetei pentru că de la demararea etapei inițiale a investigației nu au apărut informații semnificative care trebuiau comunicate (Emin și alții v. Cipru și alte cereri (dec.), 3 aprilie 2012, § 35);

- atunci când organul de urmărire penală nu le-a comunicat reclamanților numele posibililor suspecți, pentru că nu a acumulat dovezi suficiente împotriva acestora și că eventuală comunicare a acestei informații putea crea riscul ca reclamanții să presupună că indivizii erau, de fapt, vinovați, fapt ce putea avea repercusiuni nedorite (Muratspahić v. Bosnia și Herțegovina (dec.), 2 septembrie 2014, § 32) etc.

 

II. Cu privire la efectul în timp al prezentei hotărâri

74. Curtea reține că restricția reglementată de normele contestate se referă exclusiv la etapa urmăririi penale. Astfel, deși părțile vătămate și reprezentanții acestora pot pretinde că la etapa urmăririi penale accesul la materialele dosarului le-a fost restricționat, Curtea reține că în etapele ulterioare urmăririi penale, i.e. la judecarea cauzei de către prima instanță, instanța de apel și cea de recurs, aceștia au avut acces la toate materialele dosarului. Astfel, situația părții vătămate și a reprezentantului acesteia care nu au avut acces la materialele dosarului la etapa urmăririi penale nu poate fi remediată prin revizuirea tuturor cauzelor penale soluționate definitiv. De altfel, prin revizuire se revine din nou la etapa judecării cauzei, în cadrul căreia persoanele în discuție au avut acces la materialele dosarului, fiind astfel imposibilă revenirea la etapa urmăririi penale, etapă la care a avut loc, de fapt, restricționarea accesului. Prin urmare, dacă prezenta hotărâre va retroactiva și hotărârile judecătorești irevocabile vor fi revizuite, persoanele vizate nu vor avea parte de vreun beneficiu semnificativ (a se vedea HCC nr. 21 din 1 octombrie 2018, § 60).

 

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4019521  //   Vizitatori ieri: 2976  //   azi: 556  //   Online: 75


Acces rapid