Hotărâre Nr.8 din 26.04.2018

Hotărârea nr.8 din 26.04.2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003 (medierea judiciară)(Sesizarea nr. 3g/2018)


Subiectul sesizării: Judecătorie (instanţa de fond) , Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan-Vodă

Tipul hotărârii: excepție de neconstituționalitate

Prevedere: Excepție de neconstituționalitate respinsă și declararea constituționalității

Hotărârea curții:
1.  ro-hcc8sesizarea3g2018b26e1.pdf
2.  ro-h820183g2018-rus6e66b.pdf


Sesizări:



1. La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolelor 1821, 1822, 1823, 1824, 1825 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, ridicată de către dl avocat Alexandru Prisac, în dosarul 2-591/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan-Vodă.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 9 ianuarie 2018 de către dl judecător Ion Nașco, din cadrul Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan-Vodă, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

3. Autorul excepției de neconstituționalitate a pretins că prevederile articolelor 1821, 1822, 1823, 1824, 1825 din Codul de procedură civilă sunt contrare articolelor 20, 26 alin. (2) și alin. (4), 54 și 114 din Constituție.

4. Prin decizia Curții Constituționale din 9 februarie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă în partea referitoare la controlul constituționalității articolelor 1821 alin. (1) lit. b), 1822, 1823, 1824, 1825 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003. Totodată, prin aceeași decizie, sesizarea a fost declarată inadmisibilă în partea referitoare la controlul constituționalității articolului 1821 alin. (1) lit. a), c) - g), alin.(2) și alin. (3) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova și Guvernului.

6. La ședința publică a Curții, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de către dl avocat Alexandru Prisac, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

12. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție."

Articolul 54
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau

al unor libertăți

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului.

(2) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sânt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății."


13.  Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 1821

 Medierea judiciară

(1) Medierea judiciară este o modalitate obligatorie de soluționare amiabilă a pretențiilor adresate instanței judecătorești, cu ajutorul și sub conducerea acesteia, în cazurile ce țin de:

„[...]

b) litigiile de familie;

[...]"

Articolul 1822

 Procedura medierii judiciare

„(1) După acceptarea spre examinare a cererii de chemare în judecată în condițiile art.168 alin. (4), instanța judecătorească, în termen de 5 zile, stabilește pentru părțile în proces data ședinței de soluționare amiabilă a litigiului. Dacă există dovada citării legale, absența părților de la ședința de soluționare amiabilă a litigiului nu afectează curgerea termenului prevăzut la alin. (5) din prezentul articol.

(2) În cadrul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului, instanța judecătorească informează părțile despre legea aplicabilă litigiului, durata procedurilor, posibilele cheltuieli de judecată, posibila soluție asupra cazului și efectele ei pentru părțile la proces.

(3) Scopul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului este să ajute părțile să comunice, să negocieze, să identifice interesele lor, să evalueze pozițiile lor și să găsească soluțiile reciproc satisfăcătoare.

(4) Instanța judecătorească întreprinde măsuri pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase şi, în acest scop, poate cere prezentarea lor personală, chiar dacă sînt reprezentate în proces, şi le acordă un termen de conciliere, care nu va depăşi 15 zile.

(5) Termenul medierii judiciare nu poate depăși 45 de zile de la data la care a fost fixată prima ședință de soluționare amiabilă a litigiului, dacă legea nu prevede altfel."

Articolul 1823

 Confidențialitatea și interzicerea audierii participanților la procesul de mediere judiciară

„(1) Toate discuțiile sau actele întocmite în cadrul procesului de mediere judiciară sînt confidențiale.

(2) În procesul de mediere judiciară, instanța judecătorească nu poate divulga informațiile de care a luat cunoștință în decursul sesiunilor separate cu părțile și nu poate să discute asemenea informații cu cealaltă parte fără acordul părții vizate.

(3) Instanța judecătorească, părțile sau oricare altă persoană care a participat în cadrul procedurii de mediere judiciară a litigiului nu poate divulga şi nu poate invoca în alt proces de mediere, de judecată sau de arbitraj ori în afara unui astfel de proces informațiile de care a luat cunoștință în cadrul procedurii de mediere judiciară a litigiului sau în legătură cu acesta."

Articolul 1824

Încheierea tranzacției

„(1) Acordul părților cu privire la soluționarea amiabilă a litigiului se exprimă prin încheierea unei tranzacții.

(2) În cazul în care părțile sînt de acord să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, instanța judecătorească, în termen de 3 zile, pronunță o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să conțină condițiile tranzacției, confirmate de instanța judecătorească.

(3) Înainte de a confirma tranzacția, instanța judecătorească explică participanților la proces efectele acestui act de procedură. Nu se admite tranzacția între părți dacă aceasta contravine legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului.

(4) Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul încheierii tranzacției se efectuează în conformitate cu prevederile art.97 alin.(4) şi (5)."

Articolul 1825

 Refuzul de a încheia tranzacția

„(1) În cazul în care una sau ambele părți refuză soluționarea litigiului pe cale amiabilă ori litigiul nu a putut fi soluționat în termenul prevăzut la art.1822 alin.(5), ori părțile nu au ajuns la consens în privința tuturor pretențiilor, instanța judecătorească, în termen de 3 zile de la primirea refuzului sau expirarea termenului de mediere judiciară, emite o încheiere nesusceptibilă de atac cu privire la încetarea procedurii de mediere judiciară şi transmite dosarul instanței judecătorești pentru repartizare aleatorie unui alt judecător sau, după caz, complet de judecată.

(2) După repartizarea dosarului în condițiile alin.(1), judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată pregătește pricina pentru dezbateri judiciare."

14.  Dispozițiile relevante ale Legii nr. 137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere sunt următoarele:

Articolul 2

Noțiuni

„În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică:

[...]

mediator - persoană terță, atestată în condițiile prezentei legi, care asigură desfășurarea procesului de mediere în vederea soluționării litigiului dintre părți;

mediere - modalitate de soluționare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil și confidențial, cu asistența unui sau mai multor mediatori;

[...]"

Articolul 4

Principiile de bază ale medierii

„Medierea se efectuează în baza următoarelor principii:

a) participarea benevolă la mediere;

b) confidențialitatea;

c) libera alegere a mediatorului;

d) egalitatea părților în proces;

e) independența, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului;

f) flexibilitatea procesului de mediere."

15.  Prevederile relevante ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 6

 Dreptul la un proces echitabil

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sale de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

[...]"

1. Se respinge excepția de neconstituționalitate ridicată de către avocatul Alexandru Prisac, în dosarul 2-591/2017, pendinte la Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan-Vodă.

2. Se recunosc constituționale articolele 1821 alin. 1) lit. b), 1822, 1823, 1824 și 1825 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

54. Curtea constată că medierea judiciară obligatorie a unor categorii de litigii după acceptarea de către instanță a cererii de chemare în judecată reprezintă o limitare a dreptului persoanelor la un proces echitabil, sub aspectul tergiversării soluționării cauzei într-un termen rezonabil. În consecință, este afectat dreptul garantat de articolul 20 din Constituție.

55. În special din jurisprudența constantă a Curții Europene rezultă faptul că dreptul de acces la justiție, sub aspectul judecării cauzei într-un termen rezonabil, nu este un drept absolut, ci unul relativ. Astfel, în Wynen and Centre hospitalier interrégional Edith-Cavell v. Belgia, 8 octombrie 2002, Curtea Europeană a pus în balanță principiul egalității armelor cu principiul judecării cauzei într-un termen rezonabil, acesta fiind un caz în care reclamantului nu i s-a permis să depună alte cereri și documente după o perioadă de două luni de la înregistrarea cererii sale la grefa tribunalului. În Göç v. Turcia [MC], 11 iulie 2002, Curtea Europeană a pus în balanță dreptul la o ședință de judecată publică cu dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, într-un caz care avea la bază prevederile legale din dreptul turc care impuneau o procedură scrisă pentru stabilirea compensațiilor, ca urmare a detenției ilegale.

56. În continuare, Curtea va analiza dacă măsurile legale contestate respectă standardul calității legii.

a) Cu privire la respectarea standardului calității legii 

57. Curtea observă că prevederile Capitolului XIII1 [Medierea judiciară] din Codul de procedură civilă instituie o modalitate obligatorie de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor adresate instanței judecătorești, cu ajutorul și sub conducerea acesteia, în cazurile expres stabilite de lege. Așadar, orice persoană care dorește să introducă o acțiune în justiție având ca obiect un litigiu mediabil [art. 1821 alin. (1)] trebuie să recurgă în prealabil, cu asistența judecătorului, la procedura medierii judiciare.

58. Articolul 1822 din Codul de procedură civilă stabilește întinderea temporală a procedurii medierii. După acceptarea spre examinare a cererii de chemare în judecată, instanța judecătorească fixează, în termen de 5 zile, data ședinței de soluționare amiabilă a litigiului. Instanța judecătorească întreprinde măsuri pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase și, în acest scop, poate cere prezentarea lor personală, chiar dacă sunt reprezentate în proces, și le acordă un termen de conciliere, care nu va depăși 15 zile. Termenul medierii judiciare nu poate depăși 45 de zile de la data la care a fost fixată prima ședință de soluționare amiabilă a litigiului, dacă legea nu prevede altfel. În concluzie, durata procedurii medierii judiciare poate avea, de regulă, 50 de zile.

59. Curtea reține, din analiza generală a normelor contestate, că acestea îndeplinesc cerințele de calitate a legii, fiind clare, precise și previzibile.

b) Cu privire la legitimitatea scopului urmărit și legătura rațională dintre măsurile legale contestate și acest scop legitim

60. Curtea reiterează că una din condițiile esențiale pe care trebuie să le respecte ingerințele în articolul 20 din Constituție este ca acestea să urmărească un scop legitim.

61. Articolul 1822 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede că scopul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului este să ajute părțile să comunice, să negocieze, să le identifice interesele, să le evalueze pozițiile și să găsească soluțiile reciproc satisfăcătoare. Nota informativă la proiectul de lege privind medierea judiciară face trimitere la scopul asigurării soluționării mai rapide a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele care pot fi rezolvate pe această cale și evitarea cheltuielilor de judecată.

62. Parlamentul susține că motivele care justifică instituirea medierii judiciare sunt: costurile reduse, caracterul flexibil și limitat în timp al acestei proceduri, precum și rolul activ al părților în soluționarea litigiului.

63. Curtea reține că statul este îndreptățit să țină cont de obiectivele eficienței și ale economiei, indiferent dacă un mod mai greoi de desfășurare a procedurilor, în cazul persoanelor care nu ajung la un acord în procedura medierii, ar reprezenta o ingerință în principiul judecării cauzei într-un termen rezonabil. Scopul încercării obligatorii de soluționare a litigiilor pe cale amiabilă este cel de a se realiza o soluționare a acestora mai rapidă și mai ieftină. O soluționare mai rapidă și mai ieftină a litigiilor este, în primul rând, în interesul fiecărei părți. În același timp, acest fapt presupune o degrevare a instanțelor în ansamblu și sporește efectivitatea administrării justiției de către stat. În fine, ajungerea de către părți la un acord într‑un cadru extraprocesual este adesea mai propice pentru obținerea unei „păci juridice" durabile, în comparație cu o decizie judiciară litigioasă.

64. Curtea observă că toate aceste obiective urmărite de procedura instituită prin prevederile legale contestate pot fi subsumate scopului general al ordinii publice, prevăzut de articolul 54 alin. (2) din Constituție.  

65. Curtea conchide că există o legătură rațională între măsurile legale contestate și scopul legitim prevăzut de Constituție.

c) Cu privire la existența unor măsuri alternative mai puțin intruzive, care au o legătură rațională cu scopul legitim urmărit

66. Curtea va verifica dacă există alternative mai puțin intruzive pentru procedura obligatorie a medierii judiciare a conflictelor.

67. Curtea reține, în acest sens, că o procedură de mediere judiciară pur facultativă nu este la fel de eficientă ca o procedură obligatorie care trebuie să preceadă orice litigiu.

68. Curtea este convinsă că există totuși șanse, chiar dacă una sau chiar ambele părți se arată reticente față de această procedură ca în cursul acesteia să apară posibilități de soluționare a litigiului pe care părțile nu le puteau prevedea înainte.

69. În fine, Curtea nu identifică alte măsuri cu caracter general mai puțin intruzive care să asigure soluționarea litigiilor în mod expeditiv, ieftin și în conformitate cu interesele părților.

70. Curtea are în vedere, pentru consolidarea acestor argumente, și concluziile Avocatului General Juliane Kokott, prezentate în Rosalba Alassini și alții, pe 19 noiembrie 2009, în cauzele C-317/08 și C-320/08, pct. 47, concluzii confirmate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestora, introducerea unei proceduri obligatorii de soluționare a litigiilor prin conciliere este indispensabilă doar dacă o conciliere pur facultativă nu reprezintă o modalitate la fel de adecvată, dar mai puțin constrângătoare pentru a atinge obiectivele menționate anterior. O procedură de soluționare extrajudiciară pur facultativă nu ar fi la fel de eficientă ca o procedură obligatorie care trebuie să preceadă orice litigiu.

d) Cu privire la existența unui echilibru corect între principiile concurente

71. Curtea trebuie să stabilească, la această etapă, ponderea principiilor concurente. Primul principiu este reprezentat de obiectivul soluționării litigiilor în mod expeditiv, ieftin și conform cu interesele părților. Al doilea principiu este cel al judecării cauzei într-un termen rezonabil, și este marcat de inconvenientul pe care l-ar prezenta procedura medierii judiciare obligatorii pentru părțile unui litigiu, în cazul în care acestea nu ar ajunge la un acord, din perspectiva temporală.

72. Procedura medierii judiciare nu determină, în condiții obișnuite, o întârziere substanțială pentru a avea parte de judecarea unui proces într-un termen rezonabil. Astfel, alineatele (1) și (5) ale articolului 1822 din Codul de procedură civilă prevăd că procedura medierii judiciare trebuie încheiată în termen de cel mult 50 de zile de la data depunerii cererii de chemare în judecată.

73. Mai mult, obligativitatea parcurgerii medierii judiciare nu afectează caracterul voluntar al discuțiilor și al negocierilor ce țin de fondul medierii.

74. Curtea reține că în cadrul medierii judiciare părțile sunt cele care dețin prerogativa admiterii sau a respingerii oricărei soluții de rezolvare amiabilă a litigiului, judecătorul având doar rolul de a asista și facilita discuțiile părților, explorându-le dintr-o poziție neutră.

75. În această ordine de idei, Curtea constată că, spre deosebire de judecarea procesului, care are ca efect pronunțarea unei hotărâri, medierea judiciară urmărește soluționarea amiabilă a litigiului de către părți, cu implicarea judecătorului care oferă simple consultații, lipsite de un caracter obligatoriu.

76. În plus, legislatorul a reglementat la articolul 1825 alin. (1) din Codul de procedură civilă imposibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea cauzei pe care a mediat-o.

77. În fine, nu există nicio discrepanță majoră între obiectivele urmărite de măsurile legale contestate, i.e. soluționarea unui litigiu cu celeritate, fără costuri mari și în conformitate cu interesele părților, pe de o parte, și posibilele inconveniente pe care le prezintă obligația de a pune în aplicare o procedură obligatorie de mediere, pe de altă parte. Astfel, atingerea adusă dreptului la judecarea unei cauze într-un termen rezonabil în situația persoanelor care nu ar ajunge la un acord de mediere trebuie calificată drept minimă, pentru că avantajele asociate procedurii surclasează cu mult dezavantajele. Cele 50 de zile pe care le presupune procedura de mediere judiciară prealabilă nu constituie o întârziere substanțială pentru introducerea acțiunii în justiție.

78. Așadar, în contextul celor menționate supra, Curtea constată că procedura medierii judiciare, reglementată de prevederile Capitolului XIII1 din Codul de procedură civilă, nu încalcă dreptul garantat de articolul 20 din Constituție, sub aspectul judecării cauzei într-un termen rezonabil.

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3660891  //   Vizitatori ieri: 2406  //   azi: 981  //   Online: 76


Acces rapid