Hotărâre Nr.38 din 14.12.2017

Hotărârea nr.38 din 14.12.2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului și din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010 (refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat) (Sesizarea nr. 98g/2017)


Subiectul sesizării: Judecătorie (instanţa de fond) , Judecătoria Chișinău, sediul Centru

Tipul hotărârii: excepție de neconstituționalitate

Prevedere: Excepție de neconstituționalitate respinsă și declararea constituționalității

Hotărârea curții:
1.  ro-h3814122017ro98b35.pdf


Sesizări:



1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate:

- a articolelor 25 alineatul (1) litera c), 26 alineatul (4) și 27 alineatul (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat;

- a articolului 47 alineatul (1) litera s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [abrogat prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative];

- a punctului 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010,

ridicată de către avocatul Igor Hlopețchi în dosarul 3-485/17, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 7 iulie 2017 de către judecătorul Valentin Lastavețchi din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esență, că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 4, 6, 8, 15, 16, 20, 21, 23, 26, 28, 34, 39 alin. (2), 43 și 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2017 sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepției de neconstituționalitate Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curții Supreme de Justiție și Serviciului de Informații și Securitate.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de către avocatul Igor Hlopețchi. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept al Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Sergiu Țurcanu, șef al Direcției juridice a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

14. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr. 78, art. 140) sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 43

 Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[...]"

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăți

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

15. Prevederile relevante ale Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat (M.O., 2009, nr. 45-46, art. 123) sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiuni

„În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni:

[...]

dreptul de acces la secretul de stat - dreptul persoanei fizice de acces la secretul de stat, iar al persoanei juridice - de a efectua lucrări cu utilizarea informaţiilor atribuite la secret de stat, perfectat în modul stabilit;

[...]

secret de stat - informaţii protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, științei şi tehnicii, relaţiilor externe, securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror divulgare neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova."

Articolul 4

Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat

„(1) Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat include totalitatea organelor de protecţie a secretului de stat, a metodelor şi mijloacelor de protejare a informaţiilor şi a purtătorilor materiali de informaţii atribuite la secret de stat, precum şi totalitatea măsurilor întreprinse în acest domeniu.

(2) Sistemul naţional de protecție a secretului de stat vizează:

[...]

e) protecţia personalului - ansamblul verificărilor şi al măsurilor ce vizează cetățenii cărora li se perfectează dreptul de acces la secretul de stat sau care au acces la acesta în scopul prevenirii şi înlăturării riscurilor pentru securitatea şi protecţia secretului de stat.

(3) Sistemul naţional de protecție a secretului de stat este destinat:

a) să prevină accesul neautorizat, divulgarea şi pierderea secretului de stat;

b) să identifice împrejurările, precum şi persoanele care, prin acţiunile sau inacțiunile lor, pot pune în pericol securitatea secretului de stat;

[...]"

Articolul 5

Atribuțiile autorităţilor publice în domeniul

protecției secretului de stat

„[...]

(4) Autorităţile publice centrale şi locale, în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate:

[...]

c) aprobă nomenclatoarele departamentale de informaţii ce urmează a fi secretizate şi nomenclatoarele funcţiilor colaboratorilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;

[...]

e) asigură, în limita competenței lor, realizarea măsurilor de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat şi solicită Serviciului de Informaţii şi Securitate realizarea măsurilor de control ce ţin de competenţa acestuia;

[...]

(5) Serviciul de Informaţii şi Securitate:

[...]

e) la cererea conducătorilor autorităţilor publice şi ai altor persoane juridice, întreprinde măsuri de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;

Articolul 24

Perfectarea şi reperfectarea dreptului de acces la secretul de stat

„(1) Perfectarea dreptului de acces la secretul de stat al cetăţenilor Republicii Moldova se realizează în mod benevol, potrivit cu Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, şi prevede:

a) stabilirea necesităţii de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat;

b) consimțământul scris al cetăţeanului pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente;

c) verificarea cetăţeanului în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat;

d) asumarea în scris de către cetăţean a obligației privind păstrarea secretului de stat care îi va fi încredințat;

e) acordul scris al cetăţeanului pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege;

f) familiarizarea cetăţeanului, contra semnătură, cu normele ce prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind secretul de stat;

g) determinarea tipurilor, mărimii şi a modului de acordare a compensațiilor în legătură cu efectuarea lucrărilor legate de accesul la secretul de stat;

h) luarea deciziei de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

[...]

(3) Durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăși durata atribuţiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia.

(4) Dreptul de acces la secretul de stat se acordă cetăţenilor Republicii Moldova cu capacitatea de exercițiu deplină, începând cu vârsta de 18 ani, care solicită acest drept în legătură cu activitatea lor de serviciu, de producere, ştiinţifico-teoretică, sau în legătură cu studiile, printr-un ordin sau dispoziţie scrisă a conducătorului autorităţii publice sau al altei persoane juridice în care acest cetăţean lucrează, îşi îndeplineşte serviciul sau studiază.

[...]

(7) Decizia de acordare a dreptului de acces la secretul de stat este luată în termen de 5 zile de la primirea de către autoritatea publică sau altă persoană juridică a încheierii asupra materialelor verificării cetăţeanului în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat.

[...]"

Articolul 25

 Refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat

„(1) Dreptul de acces la secretul de stat îi este refuzat cetăţeanului în cazurile:

a) în care acesta nu expune o necesitate motivată de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat;

b) sprijinirii de către acesta a activităţii unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a unor cetăţeni străini sau apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova sau în cazul participării cetăţeanului la activitatea unor partide sau asociaţii obștești a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege;

c) descoperirii, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale acestuia care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova;

d) refuzului acestuia de a-şi da consimțământul scris pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege, sau refuzului de a-şi asuma obligaţia scrisă privind păstrarea secretului de stat ce îi va fi încredinţat;

e) prezenţei la acesta a antecedentelor penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, aflării acestuia sub urmărire penală sau al limitării de către instanţa de judecată a capacităţii sale de exerciţiu;

f) depunerii la autoritatea publică competentă a cererii de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova;

[Lit. g) exclusă prin Legea nr.127-XVIII din 23.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

h) prezenţei la acesta a unor contraindicaţii medicale pentru lucrul cu informaţiile atribuite la secret de stat, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătăţii;

i) comunicării de către cetăţean a unor date incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat;

j) domicilierii permanente a cetăţeanului peste hotare sau al perfectării documentelor pentru plecarea cu traiul permanent într-o altă ţară;

k) neexecutării de către cetăţean a obligaţiilor privind păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat.

(2) Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat se adoptă de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice ţinându-se cont de rezultatele verificării fiecărui cetăţean în parte, se comunică în scris cetăţeanului şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de judecată." 

Articolul 26

Verificarea cetăţenilor în legătură cu perfectarea (reperfectarea)

      dreptului de acces la secretul de stat

„(1) Verificarea cetăţenilor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, în termen de o lună, în modul stabilit de prezenta lege şi de Legea privind activitatea operativă de investigații. Numărul măsurilor de verificare este în dependenţă directă de gradul de secretizare al informaţiilor la care va avea acces persoana.

(2) În cadrul verificării, Serviciul de Informaţii şi Securitate stabileşte prezenţa sau lipsa circumstanţelor prevăzute la art.25 alin.(1) lit. b), c), f), g), i), j) şi k).

(3) Prezenţa sau lipsa circumstanţelor prevăzute la art.25 alin.(1) lit. a), d), e) şi h) se stabileşte de către autoritatea publică sau o altă persoană juridică care perfectează dreptul cetăţeanului de acces la secretul de stat.

(4) Concluzia Serviciului de Informaţii şi Securitate privind imposibilitatea de a acorda cetăţeanului dreptul de acces la secretul de stat este executorie pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat, însă nu exclude o solicitare repetată în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

(5) Nu se admite numirea (angajarea) cetăţeanului într-o funcţie care implică lucrul cu informaţii atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat înainte de prezentarea concluziei asupra materialelor verificării cetăţeanului."

Articolul 27

Suspendarea şi încetarea dreptului de acces la secretul de stat

„[...]

(3) Dreptul de acces la secretul de stat încetează în cazurile:

a) apariţiei sau descoperirii circumstanţelor prevăzute la art.25;

[...]

(4) Decizia privind suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat se adoptă de către persoana cu funcţie de răspundere împuternicită să adopte decizia privind acordarea acestui drept şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de contencios administrativ.

(5) Cetăţeanul al cărui drept de acces la secretul de stat a încetat, dacă îndeplinirea obligaţiilor lui funcţionale necesită acest drept, în modul prevăzut de legislaţia muncii, urmează să fie transferat la un alt loc de muncă (la o altă funcţie), care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secret de stat, iar în cazul imposibilităţii transferului, urmează a fi concediat (eliberat din funcţie) conform legislaţiei în vigoare.

(6) Suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat nu eliberează cetăţeanul de obligaţiile asumate privind nedivulgarea secretului de stat.

(7) Modul de perfectare, reperfectare şi încetare a dreptului de acces la secretul de stat se stabileşte în Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice."

16. Prevederile relevante ale Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului (M.O., 2013, nr. 42-47, art. 145) sunt următoarele: 

Articolul 47

Încetarea serviciului în Poliţie

 „(1) Încetarea serviciului în Poliţie, precum şi a contractului individual de muncă al poliţistului, poate avea loc:

[...]

s) pentru alte motive prevăzute de legislaţie.

[...]"

[Art. 47 abrogat prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017, în vigoare din 7 iulie 2017]

17. Prevederile relevante ale Legii nr. 288  din  16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (publicată în M.O., 2017, nr. 40-49, art. 85) sunt următoarele: 

Articolul 38

Încetarea raportului de serviciu

„(1) Raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special poate să înceteze în următoarele situaţii:

[...]

v) odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat dacă funcţionarul nu poate fi încadrat ori refuză transferul într-o altă funcţie publică cu statut special compatibilă cu domeniul său de activitate şi care nu prevede acces la secretul de stat;

[...]

(3) Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public cu statut special în cazurile prevăzute la alin.(1) lit. b)-e), i), m)-s), v) şi w) are loc în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor."

18. Prevederile relevante ale Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010 (M.O., 2011, nr.139-145 art.686), sunt următoarele: 

„[...]

109. Concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare cetăţeanului a dreptului de acces la secretul de stat trebuie să conţină temeiul corespunzător prevăzut în articolul 25 alineatul (1) din Lege, care a servit drept bază pentru adoptarea ei. Aceasta este executorie pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat, însă nu exclude posibilitatea înaintării unei solicitări repetate după înlăturarea circumstanţelor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

 [...]"

1. Se respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocatul Igor Hlopețchi în dosarul nr. 3-485/17, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Se recunosc constituționale: 

- articolele 25 alineatul (1) litera c), 26 alineatul (4) și 27 alineatul (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat;

- articolul 47 alineatul (1) litera s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [abrogat prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative];

- punctul 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

1. Principii generale 

52. Curtea reține că, potrivit articolului 43 din Constituție, orice persoană are dreptul la muncă și la libera alegere a muncii.

53. Dreptul la muncă este proteguit, inter alia, de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum și de art. 6 alin. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, însă acesta nu este un drept absolut şi nelimitat.

54. Având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaționale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor.

55. Curtea reiterează că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor (Hotărârea nr. 5 din 23 aprilie 2013).

56. Totodată, Curtea reține că dreptul la muncă și la libera alegere a muncii presupune, pe de o parte, ca persoanelor să le fie asigurat accesul egal la piața muncii, iar pe de altă parte, ca statul să nu instituie alte condiții restrictive decât cele referitoare la abilitățile și calificările necesare, fără de care persoana nu ar putea îndeplini sarcinile care revin funcției respective.

57. Astfel, în scopul asigurării stabilităţii raporturilor de muncă, Codul muncii prevede garanţii menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care, foarte importantă, este stricta reglementare a condiţiilor de încetare şi suspendare a contractului individual de muncă.

58. Curtea observă că legislaţia muncii condiţionează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor cerințe, precum şi stabileşte situaţiile de suspendare şi încetare a raporturilor de muncă.

59. În Hotărârea nr. 8 din 11 mai 2015 Curtea a reţinut:

„72. Condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental sunt susceptibile de a fi modificate conform necesităţilor dictate de realităţile societăţii, fiind totodată reglementate uniform de legislaţie. Or, dreptul la muncă trebuie exercitat în condiţiile legii, iar nerespectarea prevederilor legale are drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării unui gen de activitate sau a ocupării unor anumite funcţii."

60. Totodată, Curtea notează că, deși legislația muncii permite anumite limitări ale drepturilor salariatului, totuși, ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesare, să răspundă unui interes general.

61. În acest sens, Curtea relevă că și art. 4 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii cu privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa celui care angajează stabilește că raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta decât dacă există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legată de capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazată pe cerințele operaționale ale instituției sau serviciului

- Practica altor state

62. Curtea observă că legislația muncii a altor state de asemenea prevede limitări ale drepturilor salariaților la muncă în urma verificării acestora în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat. Astfel, în unele state deciziile administrative privind refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat, adoptate pentru protejarea siguranței statului, conțin atât elementele de fapt, cât și cele de drept (Franța, Germania, Italia, Portugalia, Slovenia și Spania).

63. În alte state, deși deciziile administrative în cauză conțin atât motive de fapt, cât și de drept, totuși este permisă secretizarea totală sau parțială a acestora. De asemenea, este permisă întemeierea unor astfel de decizii pe probe care nu au fost dezvăluite de către autoritate. Astfel, subiecții vizați sunt limitați de a consulta textul integral al deciziei în cauză (de exemplu, Cehia, Letonia, Lituania, Elveția).

64. De asemenea, există state în care autoritățile se abțin de la indicarea motivelor de fapt și de drept în deciziile adoptate, însă aceasta nu constituie o excludere a accesului deplin al subiecților vizați la probe în cadrul  controlului judiciar al deciziei. De exemplu, în Belgia atât instanței, cât și părților, inclusiv apărătorilor, le este asigurat același nivel de cunoaștere a probelor acumulate.

65. În alte state este posibilă aplicarea ambelor tipuri de restricții. Accesul la probele clasificate poate fi restricționat sau chiar refuzat. De asemenea, autoritățile pot să se abțină parțial sau total să-și justifice decizia adoptată în vederea protejării siguranței statului (Estonia, Grecia, Olanda, Polonia, Serbia).

66. În Cipru, la adoptarea deciziilor care vizează siguranța statului autoritatea administrativă poate să fie „justificată" pentru neprezentarea motivării într-o versiune detaliată. Prin urmare, actul administrativ supus controlului judiciar care este întemeiat pe motive de siguranță națională poate fi distins de orice alt act supus controlului prin faptul că cerința cu privire la nivelul de motivare a deciziei poate, într-o anumită măsură, să difere.

67. În Olanda, deși autoritatea care a adoptat decizia care vizează protejarea siguranței statului trebuie să prezinte judecătorului toate informațiile care sunt pertinente examinării cauzei, totuși, aceasta poate să refuze solicitarea judecătorului de a primi informațiile dacă există „motive convingătoare" pentru un asemenea refuz, iar aprecierea faptului dacă secretizarea probelor este justificată ține doar de competența judecătorului care deține dreptul de acces la secretul de stat. Prin urmare, motivarea deciziei adoptate în vederea protejării siguranței statului poate să nu conțină informații depline, iar probele pe care se întemeiază nu întotdeauna sunt dezvăluite chiar și judecătorului care urmează să examineze cauza. Totuși, cazurile când informația și probele sunt total secretizate pentru părți și judecător sunt rare.

68. De asemenea, în Norvegia deciziile autorităților trebuie să conțină motive de fapt și de drept, însă confidențialitatea probelor poate fi păstrată în interesul securității naționale sau al relațiilor cu alte state. Anumite părți ale deciziilor autorităților care se referă la probe de acest gen sunt clasificate și pot fi accesate doar de către judecător și de avocatul special, care de asemenea are acces la probele clasificate.

69. În Regatul Unit al Marii Britanii există avocați speciali care au acces la probele clasificate și un tribunal specializat instituit pentru examinarea cauzelor care implică necesitatea protecției probelor confidențiale.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

70. În speță, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile articolului 26 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, nu se admite numirea sau angajarea persoanei într-o funcție care implică lucrul cu informații atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat, fără a avea concluzia Serviciului de Informații și Securitate, unicul organ specializat în domeniul asigurării securității de stat.

71. Curtea observă că dreptul de acces la secretul de stat se acordă persoanei în legătură cu activitatea de serviciu printr-un ordin sau dispoziţie scrisă a conducătorului autorităţii publice în care aceasta îşi îndeplineşte serviciul [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

72. Potrivit articolului 24 alin. (1) din legea menționată, procedura de perfectare a dreptului de acces la secretul de stat constă din următoarele etape: a) stabilirea necesităţii de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat; b) consimțământul scris al persoanei pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente; c) verificarea persoanei în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat; d) asumarea în scris de către persoană a obligaţiei privind păstrarea secretului de stat care îi va fi încredinţat; e) acordul scris a persoanei pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege; f) familiarizarea persoanei, contra semnătură, cu normele ce prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind secretul de stat; g) determinarea tipurilor, mărimii şi a modului de acordare a compensaţiilor în legătură cu efectuarea lucrărilor legate de accesul la secretul de stat; h) luarea deciziei de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

73. Totodată, în funcție de gradele de secretizare a informațiilor („Strict secret", „Secret", „Confidențial" și „Restricționat"), sunt stabilite anumite forme de acces la secretul de stat (forma 1, forma 2; forma 3 și forma 4), care se perfectează pentru un anumit termen, de la 5 ani la 12 ani [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008], însă durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăşi durata atribuţiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia [art. 24. alin. (3) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

74. Curtea constată că dreptul de acces la secretul de stat poate fi acordat persoanei doar după ce a fost verificat în legătură cu posibilitatea acordării acestui drept. Astfel, prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 stabilesc că verificarea persoanelor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. Numărul măsurilor de verificare este în dependenţă directă de gradul de secretizare al informaţiilor la care va avea acces persoana.

75. Așadar, Serviciul de Informații și Securitate, fiind organul specializat în domeniul asigurării securităţii statului, în virtutea atribuțiilor sale stabilite prin lege, asigură protecția secretului de stat și întreprinde măsuri de control în privința persoanelor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat. 

76. Curtea observă că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008, Serviciul de Informaţii şi Securitate poate refuza acordarea dreptului de acces la secretul de stat în cazurile:

„[...]

b) sprijinirii de către acesta a activităţii unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a unor cetăţeni străini sau apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova sau în cazul participării cetăţeanului la activitatea unor partide sau asociaţii obşteşti a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege;

c) descoperirii, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale acestuia care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova;

 [...]

f) depunerii la autoritatea publică competentă a cererii de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova;

[...]

i) comunicării de către cetăţean a unor date incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat;

j) domicilierii permanente a cetăţeanului peste hotare sau al perfectării documentelor pentru plecarea cu traiul permanent într-o altă ţară;

k) neexecutării de către cetăţean a obligaţiilor privind păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat."

77. Astfel, Curtea constată că, în cazul în care va fi stabilită prezența circumstanței care vizează „descoperirea, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale persoanei care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova" [art. 25 alin. (1) lit. c) din lege], Serviciul de Informaţii şi Securitate formulează concluzia privind imposibilitatea de a acorda persoanei dreptul de acces la secretul de stat.

78. Curtea relevă că, pentru stabilirea prezenței în acțiunile persoanei a unui pericol în adresa securității statului, există circumstanțe care prin definiție prezintă pericol pentru securitatea statului [a se vedea Legea securității statului] și circumstanțe care urmează a fi apreciate în mod individual, ținând cont de particularitățile fiecărui caz concret. Or, textul „a altor acţiuni ale persoanei" acoperă potențialele pericole care nu pot fi prestabilite de legiuitor în mod limitativ, ținând cont de evoluția amenințărilor care pot suprima securitatea statului.

79. În acest context, Curtea menționează că în majoritatea statelor legislația nu elucidează sensul noțiunii „pericol pentru securitatea statului". Astfel, în unele state înțelesul acestei noțiuni este dezvoltat în mare parte de jurisprudența instanțelor judecătorești, întrucât legislația nu oferă vreo definiție (Belgia, Cipru, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Polonia, Spania).  De asemenea, în Ungaria și Norvegia doctrina a adus o contribuție semnificativă la definirea conceptului „pericol pentru securitatea statului", în timp ce în Slovenia, Norvegia și Elveția înțelesul noțiunii menționate este elucidat în actele normative ale Guvernului.

80. Totodată, Curtea observă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ caracterul executoriu al concluziei Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat [art. 26 alin. (4) din lege].

81. Potrivit pct. 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010 [emisă întru executarea Legii cu privire la secretul de stat], concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare persoanei a dreptului de acces la secretul de stat trebuie să conţină temeiul corespunzător prevăzut în articolul 25 alineatul (1) din Lege, care a servit drept bază pentru adoptarea ei.

82. Curtea constată că, în cazul în care persoanei nu i se acordă dreptul de acces la secretul de stat, aceasta urmează să fie transferată la un alt loc de muncă sau la o altă funcţie, care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secret de stat, iar în cazul imposibilităţii transferului, urmează a fi concediată [art. 27 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

83. În acest context, Curtea relevă că angajatorul este obligat să propună persoanei, căreia i s-a refuzat dreptul de acces la secretul de stat, o altă funcție, care nu are tangență cu informațiile atribuite la secret de stat, și doar în cazul refuzului de transfer la funcția propusă, conducătorul autorității publice este în drept să adopte decizia de concediere, întrucât persoana în cauză nu întrunește condițiile necesare pentru a deține funcția ce presupune accesul la secretul de stat.

84. Prin urmare, Curtea reține că prin refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat se aduce „atingere" sau o „restricție" la exercitarea dreptului la muncă, protejat de articolul 43 din Constituţie.

85. Întrucât dreptul la muncă nu comportă un caracter absolut, acesta poate fi limitat, însă numai în condițiile strict prevăzute de articolul 54 din Constituție.

86. Pentru a fi compatibilă cu art. 54 alin. (2) din Constituție, o astfel de restricție trebuie să fie „prevăzută de lege", să urmărească unul sau mai multe ,,scopuri legitime", dintre cele enumerate de alineatul doi, şi să fie „necesară într-o societate democratică", în vederea realizării acelui scop sau a acelor scopuri. Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.

87. În acest context, Curtea va analiza dacă există un echilibru corect între restricțiile impuse de măsura refuzului de acordare a dreptului de acces la secretul de stat şi gradul de severitate al măsurii aplicate, inclusiv dacă restrângerea dreptului la muncă reprezintă o limitare rezonabilă și proporţională în raport cu scopul urmărit.

2.1. Dacă restricția este prevăzută de lege

88. Curtea constată că dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului, care au fost abrogate prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prevedeau că încetarea serviciului în poliție, precum și a contractului individual de muncă al polițistului putea avea loc pentru alte motive prevăzute de legislaţie.

89. Astfel, Curtea observă că Legea cu privire la secretul de stat, stabilind cadrul juridic de protecţie a secretului de stat în scopul asigurării intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova, reglementează consecințele suspendării și încetării dreptului de acces la secretul de stat. În acest sens, art. 27 alin. (5) din legea menționată stabilește în mod expres că în cazul imposibilității transferului la un alt loc de muncă, care nu are nici o legătură cu informațiile atribuite la secretul de stat, persoana urmează a fi concediată.

90. Totodată, Curtea observă că și art. 38 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne prevede că raporturile de serviciu al funcţionarului public cu statut special pot să înceteze odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat dacă funcţionarul nu poate fi încadrat ori refuză transferul într-o altă funcţie publică cu statut special compatibilă cu domeniul său de activitate şi care nu prevede acces la secretul de stat. Astfel, în acest caz încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public cu statut special are loc în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor.

91. Unul dintre temeiurile de refuz în acordarea dreptului de acces la secretul de stat îl constituie „descoperirea, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale persoanei care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova" [art. 25 alin. (1) lit. c) din lege].

92. În contextul special al măsurilor legate de siguranţă naţională, însăși Curtea Europeană a menționat că cerinţa de previzibilitate nu ar putea fi aceeaşi ca în multe alte domenii (Leander v. Suedia, hotărârea din 26 martie 1987, § 51), deoarece noţiunea de „siguranţă naţională" nu poate face obiectul unei definiţii exhaustive, putând avea un sens larg, cu o mare marjă de apreciere, lăsată la dispoziţia executivului. Totuşi, aceasta nu poate depăşi limitele sensului propriu al termenului (a se vedea Geleri v. România, hotărârea din 15 februarie 2011, § 33).

93. Curtea observă că textul „prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova" se conține în mai multe acte legislative (Legea cetățeniei, Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legea privind azilul în Republica Moldova etc.) și este definit în art. 1 din Legea securității statului nr. 618-XIII din 31 octombrie 1995. Astfel, securitatea statului este parte integrantă a securității naționale, prin care se înțelege protecția suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, a regimului ei constituțional, a potențialului economic, tehnico-științific și defensiv, a drepturilor și libertăților legitime ale persoanei împotriva activității informative și subversive a serviciilor speciale și organizațiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte. De asemenea, articolul 4 din Legea securității statului reglementează situațiile când persistă ,,pericol pentru securitatea statului".

94. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea admite că  ingerința în dreptul persoanei la muncă poate fi considerată ca fiind „prevăzută de lege".

2.2. Dacă restricția urmărește un scop legitim

95. Curtea observă că, în conformitate cu Legea securității statului, autoritățile publice în domeniul asigurării securității statului urmează să instituie mecanisme care ar permite să asigure protejarea informației ce constituie secret de stat sau a altor informații oficiale cu accesibilitate limitată.

96. Procedura de verificare în vederea acordării accesului la secretul de stat are drept scop identificarea riscurilor de securitate, aferente gestionării informaţiilor secrete de stat [pct. 105 din Regulament].

97. Analiza ansamblului reglementărilor referitoare la refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat [art. 25 alin. (1) din Legea cu privire la secretul de stat], care conduce la încetarea dreptului de acces la secretul de stat [art. 27 alin. (5) din aceeași lege], denotă, ca regulă generală, că această măsură este impusă de protejarea siguranței naționale, ce face imposibilă exercitarea funcţiei care de fapt necesită dreptul de acces la secretul de stat.

98. Curtea menționează că dreptul de acces la secretul de stat, ca un rezultat pozitiv al măsurilor de verificare, nu reprezintă nimic altceva decât o calificare specială. Așadar, având în vedere că statul decide care informație este sau nu secretă, acestuia îi revine dreptul să evalueze dacă persoana care solicită dreptul de acces la secretul de stat întrunește condițiile legale.

99. Curtea constată că prin restricționarea accesului la secretul de stat doar pentru persoanele care îndeplinesc cerințele legale se urmărește protecția securității statului, ceea ce este un obiectiv pe deplin legitim.

100. Prin urmare, Curtea reține că restrângerea dreptului de a  accede într-o funcție, în urma refuzului Serviciului de Informații și Securitate de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, este aplicată pentru salvgardarea „altui drept", în particular, protejarea siguranței naționale. Așadar, această finalitate corespunde scopului legitim, la care face referire cel de-al doilea alineat al articolului 54 din Constituție.

101. Având în vedere considerentele de mai sus, este important a cunoaște faptul dacă această ingerință este „necesară într-o societate democratică" și Curtea va elucida în continuare acest aspect.

2.3. Dacă restricția este necesară într-o societate democratică

102. Curtea menționează că prevederile Constituţiei nu interzic încetarea raporturilor de muncă, cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de garanţii, respectându-se principiul proporționalității. Această măsură, prin ea însăși, nu contravine dreptului la muncă, datorită naturii şi specificului său, din moment ce legiuitorul o consideră necesară, conducându-se de anumite raționamente.

103. Totuși, Curtea menționează că legea nu trebuie să lase la libera opțiune a angajatorului sau a autorității publice decizia de a suspenda sau nu, unilateral, raporturile de serviciu fără a fi stabilite condiții, modalități și criterii clare și precise (a se vedea mutatis mutandis cauza Milojević şi alţii v. Serbia, hotărârea din 30 ianuarie 2016).

104. Curtea apreciază că reglementarea situaţiilor de încetare a raporturilor de serviciu nu trebuie să admită posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori nejustificate. Aceasta deoarece protecţia dreptului la muncă presupune, inter alia, că o restrângere a exerciţiului acestui drept respectă cerinţele constituţionale de proporționalitate, şi nu doar urmărește asigurarea unor măsuri cu caracter reparator ori a unor soluții alternative.

105. În acest context, Curtea subliniază că eliberarea persoanei din funcție, în cazul refuzului SIS de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, operează doar în situaţia în care este imposibilă transferarea la un alt loc de muncă sau la o altă funcție.

106. La fel, Curtea menționează că, potrivit articolului 25 alin. (2) din Legea cu privire la secretul de stat, decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, adoptat de către conducătorul autorității publice, poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de judecată

107. Totodată, Curtea menționează, concluzia Serviciului de Informaţii şi Securitate privind imposibilitatea de a acorda cetăţeanului dreptul de acces la secretul de stat nu exclude o solicitare repetată în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat [art. 26 alin. (4) din Legea cu privire la secretul de stat].

108. În partea ce ține de alegațiile autorului excepției referitoare la faptul că prevederile contestate nu obligă Serviciul de Informații și Securitate de a menționa motivele și probele pe care se întemeiază concluzia cu privire la imposibilitatea acordării persoanei a dreptului de acces la secretul de stat, Curtea reține că, în cauza ZZ v. Secretary of State for the Home Department, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că atât în cadrul unei proceduri administrative, cât și în cadrul unei proceduri jurisdicționale se poate dovedi necesar ca să nu se comunice anumite informații persoanei interesate, având în vedere în special considerațiile imperative legate de siguranța statului (hotărârea Marii Camere nr. C 300/11 din 4 iunie 2013, § 54).

109. Cu toate acestea, Curtea menționează că necesitatea protecției secretului de stat nu se opune dreptului persoanei de a cunoaște informații, cel puțin sumare, care să reflecte esența motivelor care au servit drept refuz de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, în măsura în care acest lucru este compatibil cu păstrarea confidențialității datelor obținute. De altfel, în jurisprudența sa Curtea Europeană a menționat că, în cazul în care ar fi existat preocupări legitime de securitate națională, autoritățile ar fi trebuit să excludă pasajele sensibile sau să furnizeze un rezumat al elementelor de fapt relevante (Davydov și alții v. Ucraina, hotărârea din 1 iulie 2010, § 170; Nolan și K. v. Federația Rusă, hotărârea din 12 februarie 2009, § 56; Janowiec și alții v. Federația Rusă, [MC], hotărârea din 21 octombrie 2013, § 206).

110. Or, simplul fapt că o decizie a fost adoptată în baza informațiilor ce constituie secret de stat nu poate determina inaplicabilitatea dreptului persoanei de a fi informată chiar și într-o manieră limitată.

111. În acest sens, Curtea subliniază că, deși aprecierea riscului privind accesul la secretul de stat aparține Serviciului de Informații și Securitate, totuși, instanța de judecată urmează să dispună de o competență deplină pentru stabilirea și examinarea motivelor de fond care au stat la baza refuzului. Competența instanței trebuie să includă posibilitatea de a respinge argumentele autorităților referitoare la prezența în acțiunile persoanei a unui pericol pentru securitatea statului, atunci când consideră că aceste aprecieri sunt arbitrare sau nefondate. Această opinie este împărtășită și de Curtea Europeană în jurisprudența sa (a se vedea cauza Miryana Petrova v. Bulgaria, hotărârea din 21 iulie 2016, § 40; Ternovskis v. Letonia, hotărârea din 29 aprilie 2014, § 71).

112. Sintetizând cele enunțate supra, Curtea reţine că dispoziţiile contestate, care condiționează exercitarea funcției doar în cazul autorizării accesului la secretul de stat și care oferă dreptul autorităţii publice de a înceta raporturile de serviciu, nu transgresează principiul proporționalității, măsura nefiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins şi prin aceasta nefiind contrară articolului 43 combinat cu articolul 54 din Constituţie.

113. În concluzie, Curtea reține că prevederile art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, în vigoare până la 7 iulie 2017, art.25 alin. (1) lit. c), 26 alin. (4) și 27 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008, pct. 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010, nu aduc atingere dispozițiilor articolului 43 combinat cu articolele 23 și 54 din Constituție. Or, stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activități nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituțional la muncă.

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3660897  //   Vizitatori ieri: 2406  //   azi: 986  //   Online: 81


Acces rapid