CHIŞINĂU
10 septembrie 2013

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Igor DOLEA,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Tudor PANŢÎRU,
Dl Victor POPA,
Dl Petru RAILEAN, judecători,
cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 2 mai 2013
şi înregistrată la aceeași dată,
Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în şedinţă plenară închisă, 

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea Curții Supreme de Justiţie, depusă la Curtea Constituţională la 2 mai 2013, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Anexei nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.

2. Autorul sesizării a pretins, în special, că compartimentele din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012, care diferențiază gradele de salarizare ale funcțiilor publice din cadrul instanțelor judecătorești în raport cu gradele de salarizare ale funcțiilor publice din cadrul autorității puterii legislative și a autorităților puterii executive, vin în contradicţie cu articolele 6 şi 116 alin. (1) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 15 iulie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Universităţii de Stat din Moldova.

5. În şedinţa plenară publică a Curţii, Curtea Supremă de Justiţie a fost reprezentată de Iulia Sîrcu, vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ. Parlamentul a fost reprezentat de Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice generale a Secretariatului Parlamentului.

ÎN FAPT

6. Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici reglementează modul şi condiţiile de salarizare a funcţionarilor publici, precum şi mărimea salariilor acestora. 

7. Sistemul de salarizare a funcţionarilor publici instituie cadrul general pentru aplicarea de standarde şi proceduri unitare de stabilire a salariilor şi asigură crearea unei ierarhii a salariilor pe categorii de funcţionari publici în baza gradului de salarizare.

8. Scopul general al legii în cauză este asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea eficientă de către funcţionarii publici a atribuţiilor, precum şi contribuirea la asigurarea autorităţilor publice cu personal competent şi motivat.

9. Anexa nr. 2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 stabilește gradele de salarizare pentru funcțiile publice din autoritățile publice centrale, inclusiv instanțele judecătorești.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele: 

Articolul 1
Statul Republica Moldova

 [...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.

 Articolul 6
Separaţia şi colaborarea puterilor

În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. 

Articolul 16
Egalitatea

(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. 

Articolul 60
Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ

(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a
statului.

 [...]

Articolul 72
Categorii de legi

[...]
(3) Prin lege organică se reglementează:
[...]
j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
[...]

 Articolul 115
Instanţele judecătoreşti 

(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.
[...]

Articolul 116
Statutul judecătorilor 

(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[...]

Articolul 134
Statutul

(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.
(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.
(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. 

11. Prevederile relevante ale Legii nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească (republicată M.O., 2013, nr. 15-17, art.62) sunt următoarele:

Articolul 1
Puterea judecătorească

(1) Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi puterea executivă, are atribuţii proprii,
exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi.
[...]

Articolul 23¹
Autoadministrarea judecătorească

(1) Independenţa instanţelor judecătoreşti reprezintă independenţa organizaţională şi funcţională a acestora, care este realizată prin autoadministrare judecătorească.

12. Prevederile relevante ale Legii nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (M.O., 2012, nr. 63, art. 213) sunt următoarele: 

Articolul 1
Obiectul şi scopul legii

(1) Prezenta lege reglementează modul şi condiţiile de salarizare a funcţionarilor publici, precum şi mărimea salariilor acestora.
(2) Sistemul de salarizare a funcţionarilor publici instituie cadrul general pentru aplicarea de standarde şi proceduri unitare de stabilire a salariilor şi asigură:
a) crearea unei ierarhii a salariilor pe categorii de funcţionari publici;
b) stabilirea unui raport echitabil între partea fixă şi partea variabilă a salariului în funcţie de importanţa, răspunderea,
complexitatea şi riscurile activităţii desfăşurate, precum şi de performanţele profesionale ale funcţionarului public;
c) stabilirea unor norme transparente şi uşor de aplicat.
(3) Scopul prezentei legi este asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea eficientă de către funcţionarii publici a atribuţiilor, precum şi contribuirea la asigurarea autorităţilor publice cu personal competent şi motivat.

 Articolul 2
Principiile sistemului de salarizare

Sistemul de salarizare a funcţionarilor publici are la bază următoarele principii:
a) supremaţia legii, principiu conform căruia drepturile de natură salarială se stabilesc şi se acordă în condiţiile legislaţiei în vigoare;
b) competitivitate, principiu potrivit căruia este necesară echilibrarea nivelului veniturilor salariale din sectorul public cu cel din sectorul privat pentru funcţii sau activităţi similare ori comparabile sub aspectul complexităţii şi al responsabilităţilor;
c) proporţionalitate, principiu conform căruia sistemul de salarizare asigură stabilirea şi acordarea salariului raportat la nivelul competenţelor cerute pentru ocuparea postului, la complexitatea activităţii desfăşurate şi la gradul de responsabilitate, la condiţiile de muncă, pe baza criteriilor generale de clasificare a funcţiilor publice;
d) motivare, principiu potrivit căruia sistemul de salarizare permite evoluţia în carieră a funcţionarilor publici în condiţiile legii, recunoaşterea şi recompensarea performanţelor profesionale individuale;
e) echitate şi coerenţă, principiu conform căruia sistemul de salarizare creează oportunităţi egale prin reglementarea principiilor şi normelor unitare privind stabilirea salariului funcţionarului public;
f) flexibilitate şi adaptabilitate, principiu potrivit căruia sistemul de salarizare asigură un cadru general şi flexibil care permite ajustarea periodică a remuneraţiei funcţionarilor publici în funcţie de evoluţia economică, de modificările legislative şi instituţionale, precum şi gestiunea descentralizată a implementării;
g) responsabilitate, principiu conform căruia executorii de buget răspund de respectarea drepturilor funcţionarilor publici reglementate de prezenta lege, iar funcţionarii publici răspund de exercitarea atribuţiilor şi îndeplinirea obligaţiilor, în condiţiile legii;
h) transparenţă, principiu potrivit căruia mecanismul de stabilire a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială ale funcţionarilor publici face parte din categoria informaţiilor de interes public.

Gradele de salarizare
pentru funcţiile publice din autorităţile publice centrale
[Anexa nr.2 din Legea nr. 48 din 22 martie 2012] 

 Articolul 141
Secretariatul Parlamentului

 (1) Asistenţa organizatorică, informaţională şi tehnică a activităţii Parlamentului, Biroului permanent, comisiilor permanente, fracţiunilor parlamentare şi a deputaţilor este asigurată de Secretariatul Parlamentului condus de Secretarul general.
[...]

ÎN DREPT 

14. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă modul de salarizare a funcţionarilor publici din cadrul aparatelor autorităţilor antrenate în exercitarea ramurii puterii judecătoreşti în raport cu funcţionarii celorlalte ramuri ale puterii de stat. 

15. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii interconexe, precum principiul separaţiei puterilor în stat, principiul independenţei puterii judecătorești și principiul egalităţii persoanelor care contribuie la exercitarea puterii în stat după criteriul modului de salarizare.

A. ADMISIBILITATEA

16. În conformitate cu decizia sa din 15 iulie 2013, Curtea a reţinut că, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, sesizarea prezentată ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Articolele 25 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

18. Curtea Constituţională constată că obiectul controlului constituționalității îl constituie unele prevederi ale Anexei nr.2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012, care se referă la modul de salarizare a funcţionarilor publici din organele puterii judecătoreşti în raport cu salarizarea funcţionarilor din autorităţile celorlalte două puteri ale statului.

19. Curtea observă că sesizarea vizează, în fond, principiul separaţiei puterilor în stat atât prin prisma echilibrului acestora, cât şi a principiului egalităţii persoanelor antrenate în activitatea celor care exercită aceste puteri.

20. Curtea reține că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituționalității.

21. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

22. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

23. În procesul examinării prealabile a sesizării, Curtea a stabilit că prevederile articolului 116 din Constituţie nu au o legătură cauzală directă cu alegaţiile de neconstituţionalitate a prevederilor contestate. Acesta urmează a fi invocat subsidiar prin prisma asigurării independenței puterii judecătorești.

24. Astfel, pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolelor 6 şi 16 din Constituţie, precum și cu principiile care guvernează statul de drept.

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolelor 6 şi 16 din Constituţie

25. Autorul sesizării pretinde, în special, că prevederile contestate vin în contradicţie cu articolul 6 din Constituție, potrivit căruia:

În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.

26. De asemenea, în raport cu obiectul sesizării, autorul invocă și încălcarea articolului 16 din Constituție, care prevede:[...]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

1. Argumentele autorului sesizării 

27. În opinia Curţii Supreme de Justiţie, principiul separaţiei puterilor rămâne unul declarativ şi ineficient în măsura în care nu se înţelege că din el derivă, implicit, principiul egalităţii puterilor în stat.

28. Într-un sistem bazat pe principiul separării puterilor în stat, este esenţial ca Parlamentul, care controlează bugetul justiţiei, să nu submineze funcţionarea eficientă a acesteia. În acest sens, art. 22 alin. (1) din Legea privind organizarea judecătorească stabileşte că mijloacele financiare necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti sunt aprobate de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu pot fi micşorate fără acordul acestuia din urmă.

29. În context, autorul sesizării pretinde, în special, că legislatorul a prevăzut pentru funcţiile publice din cadrul aparatului Curţii Supreme de Justiţie şi al Consiliului Superior al Magistraturii grade de salarizare mai mici decât pentru funcţiile similare din cadrul Secretariatului Parlamentului, Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova şi Cancelariei de Stat.

30. De asemenea, autorul sesizării afirmă că gradele de salarizare a funcţionarilor din cadrul Curţilor de Apel sunt inferioare celor prevăzute pentru funcţionarii din aparatele centrale ale ministerelor. Aceeaşi neconcordanţă subiectul sesizării o observă şi în cazul salarizării funcţiilor publice din cadrul judecătoriilor, în comparaţie cu aparatul preşedintelui de raion şi subdiviziunile subordonate consiliului raional.

31. Astfel, Plenul Curţii Supreme de Justiţie consideră că prevederile Anexei nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012, în partea ce se referă la salarizarea funcţionarilor publici din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, curţilor de apel şi judecătoriilor, contravin articolelor 6, 16 şi 116 alin. (1) din Constituţie.

32. Or, prin diferenţierea considerabilă a salariilor funcţionarilor din instituțiile puterii executive şi celei legislative, pe de o parte, şi din sectorul justiţiei, pe de altă parte, se admite ideea că activitatea sistemului judecătoresc poate fi asigurată de funcţionari publici mai puţin competenţi, decât cei care activează în Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, ministere sau autorităţile publice locale.

2. Argumentele autorităţilor

33. Preşedintele Republicii Moldova, în opinia prezentată, menționează că prevederile Legii nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici nu depăşesc cadrul constituţional.

34. Mai mult ca atât, el susţine că anume legiuitorul are competenţa constituţională de a stabili criterii diferite de salarizare pentru reprezentanţii celor trei puteri în stat. Stabilirea diferenţiată a gradelor de salarizare a funcţionarilor publici reprezintă opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de specificul, importanţa şi complexitatea funcţiilor.

35. De asemenea, Parlamentul consideră că diferenţierea gradelor de salarizare pentru funcţiile publice din autorităţile publice centrale este justificată de natura activităţii desfăşurate de fiecare instituție.

36. Totodată, Parlamentul nu consideră că personalul din cadrul secretariatelor instanţelor judecătoreşti ar avea o protecţie mai redusă în urma adoptării acestei măsuri legislative şi nici nu susţine că suprasolicitarea neuropsihică, consumul nervos şi efortul depus de către aceştia sunt identice cu cele la care sunt expuşi funcţionarii publici din cadrul Secretariatului Parlamentului, Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelariei de Stat şi aparatelor ministerelor, astfel încât este justificat tratamentul juridic diferenţiat stabilit în Anexa nr.2 la Legea nr.48/2012.

 3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

a) Principiul separării și colaborării puterilor 

37. Curtea evidenţiază din nou esenţa fundamentală a principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, proclamat de art.6 din Constituţie, ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare eficientă a instituţiilor statului de drept, pentru excluderea oricăror imixtiuni reciproce.

38. Potrivit principiului constituțional, puterile legislativă, executivă și judecătorească nu pot concura între ele, având sarcina de a-şi exercita separat atribuţiile în limitele rigorilor impuse de Constituţie, printr-o colaborare reciprocă pentru exercitarea puterii de stat.

39. Instituirea principiului separaţiei puterilor statului are drept scop crearea unui sistem de guvernare ce ar permite stoparea abuzului din partea unei puteri.

40. Curtea observă că o componentă a puterii de stat care are un potenţial mai puternic de influenţă poate oricând să-şi subordoneze o altă putere. Având în vedere că o putere socială poate fi frânată în eventualitatea unor abuzuri în exercitarea puterii de stat numai printr-o altă putere, echivalentă după prerogative şi posibilităţi, Curtea în jurisprudența sa a dezvoltat principiul separaţiei şi colaborării puterilor statului, garantat de art.6 din Constituţie, şi a dedus drept componentă inalienabilă a acestui principiu echilibrul ramurilor puterii de stat.

41. Echilibrul celor trei componente ale puterii de stat rezultă din interdicţia constituţională impusă acestora de a nu concura între ele. Or, interdicţia în cauză rezultă din cerinţa de colaborare, prevăzută de art.6 din Constituţie. Menținerea echilibrului puterilor în stat constituie o cerință inerentă pentru evitarea subordonării unei componente a puterii de către alta.

42. Această concluzie a Curţii vine să completeze raţionamentele expuse în Hotărârea nr.23 din 9 noiembrie 2011 privind interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituție:

19. Principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea checks and balances (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând sistemul de frâne şi contrabalanţe ), stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv.

20. Acest sistem de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului. 

b) Principiul egalităţii persoanelor

43. Curtea relevă că, potrivit articolului 16 alin. (2) din Constituție, toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

44. În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a statuat constant că orice diferenţă de tratament nu implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a fi în prezenţa unei încălcări a articolului 16 din Constituţie ar trebui ca persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile să fie supuse unui tratament diferenţiat şi discriminatoriu.

45. Totodată, o distincţie este discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică atunci când nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

46. În Hotărârea nr.16 din 12 iunie 2007 Curtea a constatat:

[...] principiul egalităţii nu trebuie confundat cu principiul uniformităţii, ultimul implicând un tratament juridic egal pentru toate cazurile şi toate situaţiile. [...] violarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat în cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau când există o disproporţie între scopul urmărit şi mijloacele folosite.

47. Curtea reține că statul dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a justifica un tratament diferit în situaţii analoge. Aplicarea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţe şi de context, dar Curţii Constituţionale îi revine misiunea de a aprecia, în cele din urmă, respectarea exigenţelor Constituţiei. 

3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

48. În cadrul sistemului democratic de aplicare a principiului separaţiei celor trei ramuri ale puterii de stat, pentru menţinerea dezideratelor statului de drept, este importantă existenţa unei puteri judecătoreşti independente. Puterea judecătorească, fiind exercitată de către judecători, ca unici exponenţi ai acestei puteri, este alcătuită, la rândul său, dintr-un sistem de autorităţi care trebuie să fie distincte de autorităţile puterilor legiuitoare şi executive şi neinfluenţate de acestea.

49. Având în vedere că unicii purtători ai puterii judecătoreşti sunt judecătorii, Curtea reţine că principiul independenţei judecătorilor reprezintă pilonul de bază al menţinerii puterii judecătoreşti ca o putere cu drepturi depline în arhitectura de organizare a puterii de stat. Principiul separaţiei şi colaborării puterilor impune acţiuni de menţinere a echilibrului acestora. Din aceste considerente, principiul independenţei judecătorilor reprezintă nu numai baza constituţională, ci şi măsura de control al respectării drepturilor şi capacităţilor puterii judecătoreşti în cadrul acţiunilor de menţinere a echilibrului puterilor statului.

50. În același timp, Curtea menționează că independența puterii judecătorești nu poate fi asigurată fără o independență instituțională și structurală.

51. Curtea reține că înfăptuirea actului de justiție se realizează cu implicarea mai multor componente ajutătoare, subsecvente judecătorilor care reprezintă nemijlocit această putere.

52. Astfel, Curtea reține că asigurarea unui echilibru între puterile statului se reflectă și în gradul de proporționalitate al asigurării materiale a personalului administrativ, care în final contribuie la realizarea sarcinilor de către reprezentanții acestor trei puteri.

53. În context, Curtea menționează că grila de salarizare a tuturor funcționarilor publici din autoritățile legislativă, executivă și judecătorească este reglementată de Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici.

54. Curtea apreciază că toate autorităţile publice au o funcţie generală cea de exercitare a puterii de stat. Totodată, funcţiile nu pot fi calificate ca identice, or, fiecare funcţie are particularităţile sale specifice şi condiţiile în care acestea sunt exercitate. În contextul dat, compararea funcţiilor și a gradelor de salarizare pentru acestea urmează să fie efectuată luând în considerare complexitatea competenţelor solicitate, şi anume aportul intelectual necesar pentru exercitarea lor, gradul de angajare şi de responsabilitate în exercitarea prerogativelor de putere publică, precum și nivelul instituțiilor în ierarhia organelor statului.

55. Analizând prevederile Anexei nr. 2, Curtea observă că gradele de salarizare pentru funcțiile publice din cadrul Secretariatului Parlamentului, Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova și Cancelariei de Stat sunt expuse într-un singur compartiment, fiind identice.

56. Totodată, gradele de salarizare pentru funcțiile publice din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție, precum și din cadrul Secretariatului Curții Constituționale, sunt stabilite în compartimente distincte. Sunt divizate și gradele de salarizare a funcționarilor publici din cadrul Curților de apel și judecătoriilor.

57. În același timp, examinând toate compartimentele respective, Curtea observă o distincție între gradele de salarizare pentru funcții identice a colaboratorilor din cadrul autorităților legislativă și executivă în raport cu colaboratorii din sistemul judecătoresc, ceea ce denotă și o distincție a nivelului de salarizare.

58. Curtea reține că nu poate fi contestat nivelul egal al Parlamentului, Guvernului și Curţii Supreme de Justiție în ierarhia autorităților puterilor statului, adăugând că şi nivelul de salarizare a conducătorilor acestor autorități este acelaşi.

59. Totodată, discrepanța între nivelul de salarizare a colaboratorilor Curții Supreme de Justiție în raport cu colaboratorii Secretariatului Parlamentului sau ai Cancelariei de Stat constituie un factor discriminatoriu și, în final, un factor dezechilibrant între puterile statului.

60. Analizând poziţionarea ierarhică a organelor puterilor de stat, se atestă o discrepanță și între nivelul de salarizare a funcționarilor din cadrul Curților de apel în raport cu cei din cadrul ministerelor. Mai mult, în pofida faptului că cel mai mare volum de lucru este concentrat în cadrul judecătoriilor, acestora fiindu-le atribuită examinarea în primă instanță a tuturor litigiilor, funcționarii publici din cadrul acestora dispun de un nivel de salarizare mai mic chiar și în raport cu funcționarii autorităților publice locale de nivelul II.

61. Cu titlu de exemplu, Curtea reține că diferența între salarizarea consultantului principal din cadrul Secretariatului Parlamentului și a consultantului principal din cadrul Curții Supreme de Justiție este de 7 grade, iar între un șef de direcție din cadrul Curților de apel și un șef de direcție din cadrul ministerelor este de 9 grade.

62. Tabelul de mai jos ilustrează grila de salarizare pentru funcții similare în autoritățile de stat.

75. Astfel, Curtea reține că salarizarea diferită pentru exercitarea unor atribuții identice sau similare după complexitate între autorități poziționate pe aceeaşi scară în ierarhia instituțională a puterilor în stat urmează a fi calificată ca un tratament discriminatoriu.

 76. Or, tratarea unei persoane sau a unui grup de persoane într-o manieră mai puţin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situaţie comparabilă constituie discriminare. 

 77. Totodată, legislația în domeniu stabilește că protecţia victimei discriminării urmează a fi efectuată prin inversarea sarcinii probaţiei. Astfel, sarcina de a demonstra lipsa discriminării revine persoanei care se prezumă că a comis discriminarea.

78. Făcând o paralelă cu distribuirea sarcinii probației în cadrul procesului judiciar, Curtea menționează că la examinarea respectivei spețe Parlamentului i-a revenit sarcina de a proba raționamentul care a stat la baza stabilirii unei grile diferite de salarizare a personalului din cadrul puterii judecătorești în raport cu cel din cadrul puterii legislative și celei executive.

 79. În opinia prezentată de Parlament, Curtea nu a gasit nici un argument obiectiv și rezonabil care să poată justifica adoptarea unor astfel de reglementări legale. În acest sens, Curtea reține că un tratament discriminatoriu se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim doar dacă mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare. 

80. De asemenea, Curtea menționează că necesitatea examinării suplimentare a compartimentului care stabilește gradele de salarizare pentru funcțiile publice din cadrul Secretariatului Curții Constituționale se justifică pe raționamentele expuse mai sus.

81. Totodată, Curtea reieterează că, potrivit art.134 din Constituție, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, care garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. 

82. Argumentele precitate sunt pertinente și pentru nivelul de salarizare a funcționarilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, garant al independenţei autorităţii judecătoreşti, care exercită și autoadministrarea judecătorească, precum şi din organele Procuraturii, instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, după cum a stabilit Parlamentul prin legea de organizare. 

83. Astfel, Curtea reține că, în pofida faptului că funcţionarii publici din cadrul legislativului, organelor executive şi judecătoreşti nu exercită direct puterile de stat corespondente, ei formează personalul ce contribuie la exercitarea puterii de stat respective. Din aceste considerente, la aprecierea echilibrului puterilor statului, funcţionarii publici din cadrul acestor puteri reprezintă o forţă ce nu poate fi neglijată.

84. În context, acordarea de avantaje materiale funcționarilor publici din cadrul autorităților unei puteri în detrimentul alteia poate submina respectiva putere, facând-o mai puțin atractivă pentru cadrele calificate.

 85. În lumina celor expuse, Curtea reține că stabilirea gradelor de salarizare diferențiate în compartimentele Secretariatul Curţii Constituţionale , Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală , Curţile de apel şi Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 în raport cu compartimentele autorității puterii legislative și autorităților puterii executive afectează principiile consfințite de articolele 6 și 16 din Constituție. 

3.3. Modul de punere în aplicare a prezentei hotărâri

86. Curtea reține că prin declararea neconstituţională a compartimentelor Secretariatul Curţii Constituţionale , Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală , Curţile de apel şi Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate din Anexa nr.2 la Legea nr.48 se creează un vid legislativ în cadrul normativ care reglementează salarizarea funcţionarilor publici din autorităţile vizate.

87. Astfel, potrivit articolului 28¹ alin. (1) din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale, iar proiectul de lege respectiv va fi examinat de Parlament în mod prioritar.

88. Totodată, nu poate fi permisă lipsa o perioadă determinată de timp a prevederilor legale în respectiva materie din perspectiva obligaţiei de a garanta securitatea raporturilor juridice pentru persoane, inclusiv pentru salariaţi.

89. Pentru aceste considerente şi pentru a nu exclude garanţiile juridice de salarizare, Curtea stabilește că Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Curţile de apel şi judecătoriile vor aplica şi în continuare actualele prevederi privind gradele de salarizare din Anexa nr.2 la Legea nr.48 pentru funcţionarii publici din propriile autorități, până la adoptarea de către Parlament a noilor prevederi legale. Având în vedere că, în corespundere cu art.140 din Constituţie, hotărârea Curţii intră în vigoare la data adoptării, ulterior, respectivele autorităţi vor efectua recalculareasalariului de la data adoptării prezentei hotărâri, conform noilor reglementări legale adoptate pentru executarea hotărârii Curţii.

Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională 

hotărăşte:

 1. Se admite sesizarea Curții Supreme de Justiție pentru controlul constituționalității prevederilor legale care stabilesc gradele de salarizare ale funcțiilor publice din cadrul instanțelor judecătorești. 

 2. Se declară neconstituţionale compartimentele Secretariatul Curţii Constituţionale , Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală , Curţile de apel şi Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate din Anexa nr. 2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.

 3. În temeiul articolului 28¹ alin. (1) din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale, va prezenta Parlamentului proiectul de lege cu privire la aprobarea noilor grade de salarizare pentru funcţiile din cadrul autorităţilor publice indicate la pct.1 din prezenta hotărâre.

 4. Până la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a noilor prevederi legale şi intrarea acestora în vigoare, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor publice indicate la pct.1 din prezenta hotărâre se aplică gradele de salarizare din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, supuse controlului constituționalității, cu recalcularea ulterioară a salariului potrivit noilor reglementări din data adoptării prezentei hotărâri.

 5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                                                                          Alexandru TĂNASE

 Chişinău, 10 septembrie 2013
HCC nr. 24
Dosarul nr.13a/2013