Decizie Nr. 120 din 15.12.2017

Decizia nr.120 din 15.12.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 155g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 95 alineatul (2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (admisibilitatea probelor)


Subiectul Sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), Judecătoria Chișinău, sediul Centru

Fişiere:
1. ro-d12015122017ro324bf.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „o decide organul de urmărire penală" din articolul 95 alineatul (2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Andrian Paladii, în dosarul nr.10-396/17, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 1 decembrie 2017, de către judecătorul Nicolae Corcea din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A.    Circumstanţele litigiului principal

3. La 23 iunie 2017, avocatul Andrian Paladii, reprezentând interesele lui Alexandru Gusev, a solicitat organului de urmărire penală completarea probatoriului în cauza penală cu noi probe. Prin ordonanța procurorului din 10 iulie 2017, cererea avocatului a fost respinsă.

4. La 3 august 2017, avocatul a depus o plângere la judecătorul de instrucție împotriva acţiunilor procurorului, formulată în temeiul articolului 313 din Codul de procedură penală.

5. În cadrul ședinței de judecată din 16 noiembrie 2017, avocatul Andrian Paladii a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului „o decide organul de urmărire penală" din articolul 95 alineatul (2) din Codul de procedură penală.

6. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din aceeași dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

7. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție."

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr. 248-251, art. 699) sunt următoarele:

Articolul 95

Admisibilitatea probelor

„(1) Sunt admisibile probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu prezentul cod.

(2) Chestiunea admisibilităţii datelor în calitate de probe o decide organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa de judecată.

(3) Dacă administrarea probelor a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor prezentului cod, argumentarea inadmisibilităţii probelor se face de către partea care cere respingerea lor. În caz contrar, obligaţia de a argumenta admiterea lor revine părţii care le-a administrat sau părţii în favoarea căreia au fost administrate probele."

Articolul 100

Administrarea probelor

„(1) Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune strângerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului, inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de prezentul cod.

(2) În scopul administrării probelor, apărătorul admis în procesul penal, în modul prevăzut de prezentul cod, este în drept:

1) să solicite şi să prezinte obiecte, documente şi informaţii necesare pentru acordarea asistenţei juridice, inclusiv să poarte convorbiri cu persoane fizice dacă acestea sunt de acord să fie audiate în modul stabilit de lege;

2) să solicite certificate, caracteristici şi alte documente din diverse organe şi instituţii competente, în modul stabilit;

3) în interesul asistenței juridice, să solicite, cu consimţământul persoanei pe care o apără, opinia specialistului pentru explicarea chestiunilor care necesită cunoștințe speciale.

(3) Bănuitul, învinuitul, inculpatul, apărătorul, acuzatorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor, precum şi alte persoane fizice sau juridice, sunt în drept să prezinte informaţii orale şi scrise, obiecte şi documente care pot fi utilizate ca mijloace de probă.

(4) Toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin procedee probatorii respective."

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „o decide organul de urmărire penală" din articolul 95 alineatul (2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Andrian Paladii, în dosarul nr.10-396/17, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

11.  Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

13. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Andrian Paladii, în dosarul nr.10-396/17, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

14.  Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

15. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „o decide organul de urmărire penală" din articolul 95 alin.(2) din Codul de procedură penală, care reglementează admisibilitatea probelor.

16. Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susține că prevederile contestate încalcă principiul egalității armelor și dreptul la apărare, fiind astfel contrare articolelor 20 și 26 din Constituţie.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea remarcă faptul că în speță problema abordată este pusă în contextul admisibilității probelor la etapa urmăririi penale.

18. În acest sens, Curtea relevă că însăși Curtea Europeană în jurisprudența sa a statuat că „toate probele în acuzare trebuie, în principiu, să îi fie prezentate persoanei învinuite în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii" (Al-Khawaja şi Tahery v. Regatul Unit [MC], hotărârea din 15 decembrie 2011, §118).

19. Curtea observă că, în corespundere cu articolul 95 alin.(2) din Codul de procedură penală, chestiunea admisibilităţii datelor în calitate de probe o decide organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa de judecată.

20. Așadar, Curtea constată că subiecții îndrituiți cu atribuția de a decide admisibilitatea probelor sunt: 1) organul de urmărire penală; 2) instanţa de judecată. De aici derivă și următoarea constatare: părțile pot cere admisibilitatea unor probe atât la etapa urmăririi penale, cât și în cursul judecății. Respectiv, la etapa urmăririi penale admisibilitatea unei probe va fi decisă de organul de urmărire penală, iar la judecarea cauzei - de către instanța de judecată.

21. Curtea menționează că admisibilitatea probelor trebuie examinată sub toate aspectele, în mod obiectiv şi călăuzindu-se de lege, cu o motivare corespunzătoare, astfel încât să înlăture orice suspiciune de arbitrar. În particular, la admiterea unor probe şi la respingerea altora organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată sunt obligate să indice cu suficientă claritate argumentele unei asemenea soluţii.

22. De altfel, Curtea observă că legiuitorul a instituit criterii clare pentru deciderea admisibilității probelor. În concret, potrivit articolului 95 alin.(1) din Codul de procedură penală, sunt admisibile probele pertinente, concludente şi utile, administrate în conformitate cu Codul de procedură penală.

23. În același timp, în virtutea articolului 100 alin.(3) din Codul de procedură penală, bănuitul, învinuitul, inculpatul, apărătorul, acuzatorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor, precum şi alte persoane fizice sau juridice, sunt în drept să prezinte informaţii orale şi scrise, obiecte şi documente care pot fi utilizate ca mijloace de probă.

24. Curtea relevă că organul de urmărire penală, în baza dispoziţiilor procesual penale, administrează şi verifică, ca piese ale dosarului, dovezile prin prisma cărora vor fi elucidate faptele. În acest sens, conform articolului 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, prin procedee probatorii respective.

25. Curtea relevă că pentru aflarea adevărului este indispensabilă cunoașterea realității obiective a împrejurărilor cauzei, iar această operaţiune nu se poate realiza decât prin administrarea probelor. Această activitate constă în deducerea în faţa organului de urmărire penală sau, după caz, a instanței de judecată a faptelor şi a împrejurărilor faptice care configurează orice probă, în așa fel încât să se formeze o reprezentare exactă a celor petrecute. Pentru aceasta, activitatea de administrare a probelor trebuie să se desfăşoare astfel încât să se evite orice atingere care ar putea nesocoti demnitatea umană, dreptul la apărare, principiul egalității armelor şi, în consecință, prestigiul justiţiei.

26. Cu referire la critica autorului excepției de neconstituționalitate precum că legiuitorul nejustificat a abilitat organul de urmărire penală  de a decide admisibilitatea probelor, deoarece procurorul este cel care reprezintă învinuirea în instanța de judecată și, respectiv, în ședința de judecată este oponentul procesual al părții apărării, Curtea reține că o astfel de abordare este neîntemeiată.

27. În acest context, Curtea relevă că, potrivit articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură penală, administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune strângerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului, inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de Codul de procedură penală.

28. Altfel spus, prin efectul legii, procurorul are obligația implicită de a căuta probe în sprijinul, nu doar în defavoarea persoanelor acuzate de comiterea unor infracțiuni, ci și acele probe care dovedesc nevinovăția persoanei. Or, prin prisma articolului 124 alin.(1) din Constituție, procurorul contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale.

29. Mai mult, Curtea menționează că, în corespundere cu articolul 1 alin.(2) din Codul de procedură penală, procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvârşite, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

30. Totodată, în ipoteza în care unele probe au fost respinse de către organul de urmărire penală la etapa urmăririi penale, în sensul că s-au declarat ca fiind inadmisibile, Curtea relevă că persoana are posibilitatea de a solicita administrarea acestor probe și la etapa judecării cauzei, ceea ce presupune că dreptul la apărare nu este suprimat.

31. Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este vădit nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4029994  //   Vizitatori ieri: 2601  //   azi: 1406  //   Online: 10


Acces rapid