Decizie Nr. 79 din 27.07.2017

Decizia nr. 79 din 27.07.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 103g/2017 privind excepția de neconstituţionalitate a punctului 14 al articolului unic din Legea nr. 244-XVI din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova (competența în contenciosul administrativ)


Subiectul Sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), Judecătoria Chișinău (sediul central), Angela Braga

Fişiere:
1. ro-d7927072017ro3a669.pdf


Sesizări:


1.  La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a punctului 14 al articolului unic din Legea nr. 244-XVI din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, ridicată de către avocatul Andrei Bivol în dosarul nr.3-90/17, pendinte la Judecătoria Chișinău (sediul central).

2.  Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 21 iulie 2017 de către judecătorul Angela Braga din cadrul Judecătoriei Chișinău (sediul central), în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

9.  Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”

Articolul 54
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertățile fundamentale ale omului şi cetățeanului.

(2) Exercițiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorității şi imparțialității justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

    „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

„[...]

(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică.”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

„(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

 […]”

10.   Prevederile relevante ale Legii nr. 244-XVI din 21 iulie 2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova (M.O., 2006, nr.178-180, art.814) sunt următoarele:

 „Articol unic. – Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115, art.451), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

[...]

14. Articolul 34 se exclude.

[…]”

11.  Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din  30 mai 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.130-134, art.415) sunt următoarele: 

Articolul 34

Competența Curții Supreme de Justiție

[...]

 (2) Curtea Supremă de Justiției, ca instanță de contencios administrativ:

 a) exercită controlul asupra legalității actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, prin care sunt vătămate în drepturi şi interese legitime persoanele fizice şi juridice, în afara celor exceptate prin lege;

[…]”.

[Art. 34 abrogat prin Legea nr. 244-XVI din 21.07.2006, în vigoare 17.11.2006]

12.  Prevederile relevante ale Legii cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000 (republicată: M.O., ed. specială din 9 decembrie 2005) sunt următoarele:

Articolul 41

Atacarea decretului Președintelui Republicii Moldova

„Decretul Președintelui Republicii Moldova în problema cetăţeniei poate fi atacat în Curtea Supremă de Justiţie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare.”

1.  Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 14 al articolului unic din Legea nr.244-XVI din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, ridicată de către avocatul Andrei Bivol, în dosarul nr.3-90/17, pendinte la Judecătoria Chișinău (sediul central).

 2.  Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

18.  Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

19.  În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Legii nr.244-XVI din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, ține de competența Curții Constituționale.

20.  Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Andrei Bivol în dosarul nr.3-90/17, pendinte la Judecătoria Chișinău (sediul central), este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.  

21.  Curtea reiterează că prerogativa de a soluționa excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelației dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ținând cont de principiul supremației acesteia şi de pertinența prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanțele de judecată.

22.  Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie punctul 14 al articolului unic din Legea nr. 244-XVI din 21 iulie 2006, prin care prevederile articolului 34 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă au fost excluse.

23.  Dispozițiile articolului 34 alin. (2) lit a) din Codul de procedură civilă, abrogate prin Legea nr. 244-XVI din 21 iulie 2006, aveau următorul cuprins:

 „(2) Curtea Supremă de Justiţie, ca instanţă de contencios administrativ:

a) exercită controlul asupra legalității actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, prin care sunt vătămate în drepturi şi interese legitime persoanele fizice şi juridice, în afara celor exceptate prin lege”.

 24.  În opinia autorului excepției, prin abrogarea prevederilor articolului 34 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă, care stabileau competența Curții Supreme de Justiție în calitate de primă instanță de contencios administrativ, s-au încălcat dispozițiile constituționale ale articolului 1 alin. (3) care consacră principiul statului de drept, articolului 20 privind accesul liber la justiție, articolului 54 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți şi ale articolului 116 referitor la statutul judecătorilor.

25.  În speță, Curtea observă că litigiul principal vizează contestarea legalității unui decret al Președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei.

26.  Totodată, Curtea constată că, în prezenta cauză, Curtea Supremă de Justiție a restituit cererea de chemare în judecată, motivând că nu are competența de a examina în primă instanță acțiuni ce țin de controlul legalității Decretelor Președintelui Republicii Moldova de retragere a cetățeniei și a indicat Judecătoria Chișinău, ca fiind instanța competentă de a soluționa cauza.

27.  În acest sens, cu referire la competența jurisdicțională, în jurisprudența sa Curtea a statuat că determinarea „instanţei judecătorești competente”, a locului acesteia în ierarhia instanțelor judecătorești, a gradului de jurisdicție şi a aplicării căilor de atac, stabilirea categoriilor de cauze ce țin (sau ce nu țin) de competența acestora sunt prerogative exclusive ale legiuitorului (HCC nr.16 din 28 mai 1998, §3).

28.  Totodată, cu referire la declarațiile Președintelui Republicii Moldova expuse în privința judecătorilor, Curtea menționează următoarele.

29.  Potrivit Recomandării CE (2010)12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile, executivul și legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie.

30.  La fel, Curtea reamintește că în Hotărârea nr. 29 din 23 septembrie 2013 a reținut că:

„[…] politicienii (deputaţii) trebuie să se abţină în a da ordine justiţiei sau să creeze impresia că pot da ordine justiţiei, în a critica magistraţii şi în a nu se supune hotărârilor judecătoreşti. Ei sunt datori să protejeze independenţa justiţiei şi să contribuie la întărirea încrederii publicului în justiţie. Este inadmisibil pentru politicieni (deputaţi) să folosească justiţia drept miză în conflictele politice.”

31.  Prin urmare, Curtea relevă că raționamentele menționate la §29-30 sunt valabile şi se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

32.  Curtea menționează că un atribut esenţial al unui proces echitabil îl reprezintă principiul imparțialității judecătorului. În acest sens, articolul 116 din Constituție stabilește că judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii. 

33.  Curtea reține că, în vederea garantării principiului constituțional al imparțialității judecătorilor, articolul 50 din Codul de procedură civilă reglementează situațiile de incompatibilitate a judecătorului la examinarea cauzelor. 

34.  Curtea menționează că prin edictarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilitate sunt vizate nu doar ocrotirea intereselor parților litigante, ci și realizarea unei optime administrări a justiției, prin pronunțarea unor hotărâri bazate pe adevăr și pe o deplină imparțialitate a judecătorilor. 

35.  Astfel, în cazul în care se atestă una din situațiile de incompatibilitate stabilite la articolul 50 din Codul de procedură civilă, judecătorul este obligat să se abțină de la soluționarea cauzei deduse spre examinare sau poate fi recuzat de către părțile la proces. Curtea subliniază că, în virtutea prevederilor legale, în ipoteza existenței cazurilor de incompatibilitate, judecătorul are obligația, iar nu facultatea, să se abțină. Totodată, obligației judecătorului de a se abține îi corespunde dreptul părții de a-l recuza pe acesta.

36.  De asemenea, Curtea menționează că, potrivit jurisprudenței Curții  Europene, este crucial ca instanțele judecătorești să inspire încredere justițiabililor, articolul 6§1 din Convenție impunând ca fiecare instanţă să fie independentă și imparțială, astfel încât „justiția să fie nu doar înfăptuită, ci și să se vadă ca fiind înfăptuită” („justice must not only be done, it must also be seen to be done”) (Morice v. Franța [MC], hotărârea din 23 aprilie 2015, §73, §78; etc.).

37.  Existența imparțialității trebuie constatată printr-un test al subiectivității în care trebuie avute în vedere convingerile personale și comportamentul unui anumit judecător, cu alte cuvinte, dacă judecătorul are prejudecăți personale sau manifestă o atitudine părtinitoare în legătură cu o anumită speță; și, de asemenea, printr-un test al obiectivității, adică a se aprecia dacă însăși instanța și, între altele, compunerea completului oferă garanții suficiente pentru a putea exclude orice îndoieli legitime în legătură cu imparțialitatea acesteia (a se vedea, de exemplu, Kyprianou v. Cipru [MC], hotărârea din 15 decembrie 2005, §118; Micallef v. Malta [MC], hotărârea din 15 octombrie 2009, §93).

38.  Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că aspectele invocate în sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

 

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3654092  //   Vizitatori ieri: 2349  //   azi: 1880  //   Online: 3


Acces rapid