Decizie Nr. 1 din 22.01.2013

Decizia Curţii Constituţionale nr.1 din 22.01.2013 de sistare a procesului pentru controlul constituţionalităţii articolului 52 alin. (6) din Legea nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice


Monitorul: Мониторул Офичиал № 42-47/5 от 01.03.2013

Subiectul Sesizării: avocatul parlamentar

Fişiere:
1. ro-d_01.2013.ro.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 2 august 2012, în temeiul articolelor 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de avocatul parlamentar, dl Anatolie Munteanu, pentru controlul constituţionalităţii articolului 52 alin. (6) din Legea nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, care stabileşte condiţia vaccinării profilactice sistematice a copiilor pentru admiterea în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere. 2. Autorul sesizării a pretins, în special, că norma contestată aduce atingere dreptului la integritate fizică, dreptului copiilor la instruire şi libertăţii de conştiinţă, fiind astfel contrară prevederilor articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 15, 16, 35 alin. (1) şi alin. (9), 54 din Constituţie. 3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 octombrie 2012 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei. 4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile scrise ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. 5. La şedinţa plenară publică a Curţii autorul sesizării a participat personal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei.

 

Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr. 1/1, 1994) sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica  Moldova  este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 16

Egalitatea 

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

 

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

„(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.”

 

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

„Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”

 

Articolul 31

Libertatea conştiinţei 

„(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să  se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.”

Articolul 35

Dreptul la învăţătură 

„(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.

[…]

(9) Dreptul prioritar de a alege sfera de instruire a copiilor revine părinţilor.”

 

 

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

 

7. Prevederile relevante ale Legii nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (M.O., nr. 67/183, 2009) sunt următoarele:

 

Articolul 1

Obiectul şi scopul legii

„(1) Prezenta lege reglementează organizarea supravegherii de stat a sănătăţii publice, stabilind cerinţe generale de sănătate publică, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice şi modul de organizare a sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice.

(2) Scopul prezentei legi este asigurarea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi prin efortul organizat al societăţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protejării şi promovării sănătăţii populaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.”

 

Articolul 51

Prevenirea şi controlul bolilor transmisibile

„(1) Prevenirea şi controlul bolilor transmisibile se efectuează prin următoarele acţiuni complexe de sănătate publică:

1) prevenirea răspândirii internaţionale a bolilor;

2) supravegherea epidemiologică;

3) organizarea măsurilor de răspuns la urgenţele de sănătate publică;

4) efectuarea vaccinărilor profilactice;

5) implementarea programelor de prevenire şi control al bolilor;

6) asigurarea populaţiei cu produse şi servicii sigure pentru sănătatea umană;

7) siguranţa şi securitatea activităţilor ce implică utilizarea agenţilor biologici;

8) igiena personală şi promovarea unui mod de viaţă sănătos;

9) igiena şi salubrizarea localităţilor.

(2) Lista bolilor transmisibile supuse înregistrării şi notificării se aprobă de Ministerul Sănătăţii. […]”

 

Articolul 52

Vaccinarea profilactică a populaţiei

„(1) Vaccinarea profilactică a populaţiei împotriva bolilor infecţioase include vaccinări profilactice sistematice, vaccinări conform indicaţiilor epidemiologice şi vaccinări recomandate.

(2) Vaccinarea profilactică sistematică a populaţiei este garantată şi asigurată de stat la vârstele şi pentru grupurile de populaţie stabilite în Programul naţional de imunizări.

(3) Lista bolilor infecţioase contra cărora se aplică vaccinarea profilactică sistematică şi lista grupurilor de risc se aprobă de Ministerul Sănătăţii.

(4) Condiţiile, indicaţiile şi modul de organizare a vaccinărilor conform indicaţiilor epidemiologice sînt stabilite de către Ministerul Sănătăţii.

(5) Modul de organizare a vaccinărilor recomandate este stabilit de către Ministerul Sănătăţii.

(6) Admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice.”

8. Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O. nr.54-55/502, 1997), în continuare – „Convenţia Europeană”, sunt următoarele:

Articolul 2 din Protocolul adiţional

Dreptul la instruire

„Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.”

9. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea nr.217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990), sunt următoarele:

 

Articolul 26

„1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să fie gratuită, cel puţin în ce priveşte învăţământul elementar şi de bază. Învăţământul elementar este obligatoriu. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie accesibil tuturor; accesul la studii superioare trebuie să fie deschis tuturor pe baza deplinei egalităţi în funcţie de merit.

2. Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.

3. Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor.”

10. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966, adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea nr.217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990), sunt următoarele:

Articolul 4

„Statele părţi la prezentul Pact recunosc că în ce priveşte folosinţa drepturilor asigurate de către stat în conformitate cu prezentul Pact, statul nu poate supune aceste drepturi decât la limitările stabilite de lege, numai în măsura compatibilă cu natura acestor drepturi şi exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică.”

 

Articolul 13

„1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie. Ele sunt de acord că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale şi să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Pe lângă aceasta, ele sunt de acord că prin educaţie orice persoană trebuie să devină capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă, că educaţia trebuie să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale, etnice sau religioase şi să încurajeze dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.

2. Statele părţi la prezentul Pact recunosc că în vederea asigurării deplinei exercitări a acestui drept:

a) învăţământul primar trebuie să fie obligatoriu şi accesibil tuturor în mod gratuit;

[...]

3. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte libertatea părinţilor şi, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale autorităţilor publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educaţie şi de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri. [...]”

 

1. Se sistează procesul  asupra sesizării pentru controlul constituționalității  articolului 52 alineatul (6) din Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.

2. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova".

11. La 3 februarie 2009 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.10-XVI privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, care reglementează organizarea supravegherii de stat a sănătăţii publice, stabilind cerinţele generale de sănătate publică, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice şi modul de organizare a sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice.

12. Această lege are drept obiectiv asigurarea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi prin efortul organizat al societăţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protejării şi promovării sănătăţii populaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.

13. Articolul 51 alin.(1) din lege prevede mai multe acţiuni complexe de sănătate publică îndreptate spre prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, printre acestea fiind menţionată şi efectuarea vaccinărilor profilactice.

14. Potrivit articolului 52 alin.(6) din lege, contestat în prezenta cauză: "Admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice."

15. Autorul sesizării consideră că prin norma articolului 52 alin.(6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice are loc limitarea accesului copiilor la instruire, discriminarea copiilor în funcţie de vaccinare/nevaccinare, precum şi limitarea dreptului părinţilor de a lua decizii privind sănătatea copiilor lor, inclusiv contrar convingerilor lor religioase şi filozofice.

16. Curtea reţine că prerogativa, cu care a fost învestită prin art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, privind controlul constituţionalităţii legilor presupune stabilirea corelaţiei dintre prevederile actelor legislative contestate şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.

17. Pentru examinarea plîngerilor care au fost prezentate în faţa Curţii, Curtea are din start sarcina de a identifica în ce măsură unul sau alt articol din Constituţie poate conţine dispoziţii referitoare la drepturile şi libertăţile copiilor în ceea ce priveşte educaţia lor sau la cele ale părinţilor în ceea ce priveşte sănătatea copiilor lor, în special referitor la vaccinare.

18. Curtea constată că, sesizarea scrisă conţine argumente şi concluzii referitoare la încălcarea mai multor articole din Constituţie, care nu sunt indicate expres. Pe de altă parte, autorul sesizării, deşi a invocat conţinutul material al normelor Constituţiei, în unele cazuri a făcut referire doar la articolele Convenţiei Europene, deşi există norme corespondente în Constituţie. Prin urmare, Curtea va examina problemele abordate în sesizare prin raportare la normele Constituţiei, operînd, în acelaşi timp, cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi jurisprudenţa Curţii Europene.

19. În acest context, Curtea relevă că sesizarea în cauză reflectă patru problematici mai mult sau mai puţin conexe: 1) obligativitatea vaccinării - dreptul la integritate fizică; 2) condiţionarea accesului în instituţiile şcolare de vaccinarea obligatorie - dreptul la educaţie; 3) discriminarea copiilor nevaccinaţi privind accesul în instituţiile educaţionale şi de recreere; 4) ignorarea convingerilor religioase şi filozofice ale părinţilor prin impunerea vaccinării copiilor - libertatea de conştiinţă.

20. Deşi prevederile Constituţiei necesită a fi luate în considerare ca un tot întreg, Curtea constată că decizia care urmează a fi luată depinde în esenţă de conţinutul şi domeniul de aplicare a trei articole - 24, 31 şi 35 - din Constituţie.

21. Curtea reţine că, ţinînd cont de ansamblul pretenţiilor şi argumentelor enunţate de autorul sesizării, chiar dacă el nu face referinţă expres la normele constituţionale în acest sens, adiţional articolelor invocate, problemele abordate au tangenţă cu dreptul la integritate fizică, garantat de articolul 24 din Constituţie, în partea ce ţine de abordarea principială a constituţionalităţii obligaţiei vaccinării populaţiei, aceasta presupunînd o intervenţie asupra corpului uman indiferent de voinţa persoanei. Apoi, Curtea va examina dacă o abordare şi o concluzie distinctă se impune în cazul copiilor, precum şi în ce măsură este constituţională limitarea autorităţii parentale în acest sens. În consecinţă, Curtea va examina, în primul rînd, sesizarea în temeiul articolelor 24 şi 28 din Constituţie, care garantează dreptul la integritatea persoanei şi dreptul la viaţa privată şi de familie.

22. În al doilea rînd, Curtea va examina prevederile contestate sub raportul articolului 35 din Constituţie, care conţine dispoziţii exprese referitoare la dreptul la educaţie. În acest context, Curtea reţine că sintagma "colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere", cuprinsă în norma contestată, excedează sferei instituţiilor de învăţămînt, în sensul învăţămîntului obligatoriu garantat de stat. Prin urmare, raţionamentul Curţii privind respectarea dreptului la educaţie urmează a fi circumscris acestora din urmă.

23. În aceeaşi ordine de idei, pretenţia autorului sesizării privind ignorarea convingerilor religioase şi filozofice ţine de libertatea de conştiinţă, garantată de articolul 31 din Constituţie.

24. Curtea reţine că articolele 1, 4, 7 din Constituţie reprezintă substanţa oricăror proceduri de control al constituţionalităţii actelor legislative şi nu au o semnificaţie autonomă.

25. De asemenea, articolele 16 şi 54 completează celelalte dispoziţii substanţiale ale Constituţiei. Ele nu au semnificaţie autonomă, deoarece se aplică prin raportare la un drept fundamental garantat de Constituţie.

26. În cadrul deliberărilor, opiniile judecătorilor Curţii s-au împărţit, trei judecători au votat pentru constituţionalitatea normei contestate, iar alţi trei judecători au optat pentru neconstituţionalitatea normei, invocînd argumentele care urmează.

1. Opinia judecătorilor Alexandru Tănase, Valeria Şterbeţ şi Petru Railean

27. Aceşti trei judecători, care au votat pentru constituţionalitatea normei, au examinat obiectul sesizării în raport cu articolul 24 separat şi combinat cu articolele 28 şi 54 din Constituţie - în partea ce ţine de obligativitatea vaccinării populaţiei, în general, şi a copiilor, în particular; articolul 35 separat şi combinat cu articolele 16 şi 54 din Constituţie - în partea ce ţine de condiţionarea accesului în instituţiile şcolare de vaccinarea obligatorie şi discriminarea copiilor nevaccinaţi; articolul 31 din Constituţie combinat cu articolul 54 din Constituţie - în partea ce ţine de ignorarea convingerilor religioase şi filozofice ale părinţilor prin impunerea vaccinării copiilor.

 

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 24 SEPARAT ŞI COMBINAT CU ARTICOLELE 28 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

28. În opinia autorului sesizării, prevederile articolului 52 alin.(6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, supuse controlului constituţionalităţii, încalcă articolul 24 din Constituţie, potrivit căruia:

"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică."

29. De asemenea, în viziunea autorului sesizării, prevederile contestate încalcă articolul 28 din Constituţie, potrivit căruia:

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

30. În coraport cu normele contestate, autorul sesizării consideră că acestor drepturi li se aduc restrîngeri nejustificate, contrar dispoziţiilor articolului 54 din Constituţie.

 

A. Argumentele autorului sesizării

31. Potrivit autorului sesizării, noţiunea de "viaţă privată" cuprinde, în primul rînd, integritatea fizică şi morală a persoanei. Astfel, statului îi revine obligaţia pozitivă de a adopta măsuri legislative de natură a asigura respectarea integrităţii fizice a persoanelor supuse unor intervenţii medicale, spre a nu le expune unor consecinţe grave ce ar putea rezulta din acestea.

32. În acelaşi sens, statului îi revine obligaţia de a asigura respectarea vieţii private a copilului minor.

33. Întrucît corpul unei persoane reprezintă aspectul cel mai intim al vieţii private, iar o intervenţie medicală forţată, chiar minoră, constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la viaţa privată, la efectuarea unei intervenţii medicale o importanţă deosebită îl are acordul pacientului, exprimat benevol, în baza informaţiilor multilaterale şi exhaustive primite de la medic.

34. În viziunea autorului sesizării, cadrul normativ naţional prevede suficiente pîrghii pentru a asigura menţinerea sănătăţii populaţiei.

35. În context, autorul sesizării consideră că responsabilitatea nemijlocită pentru sănătatea copilului le revine, în primul rînd, părinţilor sau altor reprezentanţi legali ai acestuia.

 

B. Argumentele autorităţilor

36. În opinia prezentată de Preşedintele Republicii Moldova se menţionează că obligaţiile statului în raport cu individul includ protecţia sănătăţii acestuia, care este un drept fundamental al omului, garantat de Constituţie.

37. În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, asigurarea sănătăţii fiinţei umane include, printre altele, prevenirea maladiilor infecţioase, cea mai eficientă metodă în acest sens fiind imunizarea sistematică a copiilor, deoarece facilitează reducerea semnificativă a morbidităţii prin maladii infecţioase, prevenite prin vaccinuri, precum şi a invalidităţii cauzate de aceste maladii.

38. Potrivit Parlamentului şi Ministerului Sănătăţii, vaccinarea profilactică sistematică a populaţiei constituie o măsură luată pentru a asigura securitatea sănătăţii populaţiei şi pentru a preveni răspîndirea bolilor infecţioase, ţinînd cont de faptul că bolile transmisibile au proprietatea de a se răspîndi larg în rîndurile populaţiei, aducînd enorme prejudicii sociale, cheltuieli de resurse materiale, financiare şi umane, care depăşesc de mii de ori resursele necesare pentru executarea măsurilor de prevenire.

39. În acelaşi timp, în viziunea celor două instituţii, prevenirea prin vaccinări a bolilor transmisibile reprezintă cea mai eficientă investiţie în sănătatea publică şi contribuie la consolidarea socio-economică a familiei şi a societăţii, deoarece prin imunizări este promovată sănătatea, fiind diminuate şi prejudiciile de ordin medical, social şi economic cauzate de boală, inclusiv suferinţa, invaliditatea sau decesul.

 

C. Aprecierea judecătorilor

a) Obligativitatea vaccinării populaţiei

1. Principii generale

40. Potrivit Curţii Europene, esenţa Convenţiei Europene constă în respectul pentru demnitatea umană şi pentru libertatea umană, iar noţiunile de autodeterminare şi autonomie personală sunt principii importante care stau la baza interpretării garanţiilor sale (a se vedea hotărîrea Pretty v. Regatul Unit, din 29 aprilie 2002, § 61 şi 65).

41. Abilitatea de a-şi trăi viaţa în concordanţă cu propriile opţiuni include posibilitatea de a desfăşura activităţi percepute a fi fizic dăunătoare sau periculoase pentru persoana în cauză. În domeniul asistenţei medicale, chiar şi în cazul în care refuzul de a accepta un tratament special ar putea conduce la un rezultat fatal, impunerea unui tratament medical fără consimţămîntul unui pacient adult abil mental ar interfera cu dreptul său la integritate fizică şi ar aduce atingere drepturilor protejate de articolul 8 din Convenţie (a se vedea hotărîrea Pretty, precitată, § 62 şi 63, precum şi decizia Comisiei în cauza Acmanne şi alţii v. Belgia din 10 decembrie 1984).

42. Libertatea de a accepta sau refuza un tratament medical specific, sau de a opta pentru o formă alternativă de tratament, este vitală pentru principiile de autodeterminare şi autonomie personală (a se vedea hotărîrea Martorii lui Iehova din Moscova şi alţii v. Rusia, din 10 iunie 2012, § 136).

43. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene (a se vedea, între altele, hotărîrea Matter v. Slovacia din 5 iulie 1999, § 64-66), pentru ca să nu constituie o încălcare a articolului 8 din Convenţia Europeană, o ingerinţă în respectarea dreptului la viaţă privată trebuie să fie "prevăzută de lege" (a), să urmărească unul din scopurile legitime prevăzute la alin.(2) al aceluiaşi articol (b) şi să fie necesară într-o societate democratică pentru realizarea scopului legitim urmărit (c).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

a) Dacă vaccinarea obligatorie constituie o ingerinţă în dreptul la integritatea fizică a persoanei

44. Cei trei judecători au reţinut că orice persoană fizică are dreptul de a dispune de ea însăşi, prin aceasta garantîndu-se dreptul constituţional la integritate fizică şi psihică şi dreptul la viaţa intimă, familială şi privată (articolele 24 şi 28 din Constituţie).

45. În context, potrivit prevederilor articolului 23 din Legea ocrotirii sănătăţii, consimţămîntul pacientului este necesar pentru orice prestaţie medicală propusă (profilactică, diagnostică, terapeutică, recuperatorie).

46. Cei trei judecători consideră că, în măsura în care sesizarea vizează constrîngerea de a urma vaccinuri obligatorii, ca tratamente medicale non-voluntare, acestea duc la o ingerinţă în dreptul la respectarea integrităţii fizice a persoanei şi a vieţii sale private, garantate de articolele 24 şi 28 din Constituţie, precum şi de articolul 8 § 1 din Convenţia Europeană (a se vedea hotărîrile Salveti v. Italia, din 9 iulie 2002 şi Matter v. Slovacia, din 5 iulie 1999, § 64).

47. Prin urmare, aceşti trei judecători vor examina dacă o astfel de ingerinţă este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică pentru atingerea respectivului scop.

b) Dacă ingerinţa este prevăzută de lege

48. Articolul 36 din Constituţie pune în sarcina statului să asigure gratuit un minim al asigurării medicale şi să stabilească prin lege organică structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei.

49. Preluînd coordonate juridice de principiu din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, articolul 36 din Constituţie consacră un drept complex la ocrotirea sănătăţii. Acest drept ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă, prin conţinutul său asigurînd cetăţeanului păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice şi mentale care să-i permită o reală şi eficientă participare la întreaga viaţă politică, economică, socială şi culturală.

50. Aşa cum rezultă din prevederile instrumentelor juridice internaţionale în acest domeniu, realizarea acestui drept implică obligaţiile şi eforturile statului pentru: scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile, precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului; îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului înconjurător; profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii; crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală etc.

51. În acest sens, potrivit articolului 3 din Legea ocrotirii sănătăţii, profilaxia este principiul fundamental în asigurarea sănătăţii populaţiei, autorităţile administraţiei publice, unităţile economice fiind obligate să ia măsuri sociale şi medicale orientate spre profilaxia primară a maladiilor.

52. În conformitate cu articolul 17 din Legea ocrotirii sănătăţii, locuitorii republicii au dreptul la asigurarea sănătăţii, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex, apartenenţă socială şi religie. Acest drept este asigurat prin păstrarea fondului genetic al ţării, prin crearea de condiţii de viaţă şi muncă, prin garantarea unei asistenţe medicale calificate, acordate în conformitate cu exigenţele medicinii moderne, precum şi prin apărarea juridică a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la repararea prejudiciului cauzat sănătăţii. Păstrarea fondului genetic al ţării este garantată printr-un complex de măsuri de asigurare a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea îmbolnăvirilor, dezvoltarea potenţialului economic, social şi cultural al ţării, prin salubritatea mediului înconjurător. În acest scop, se efectuează, la nivel interdepartamental, investigaţii fundamentale şi aplicative privitoare la starea fondului genetic în funcţie de situaţia ecologică, se iau măsuri de profilaxie şi de tratament pentru persoanele cu anomalii congenitale de dezvoltare şi patologii, se prognozează tendinţele de schimbare a tipului genetic al omului.

53. Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice reglementează organizarea supravegherii de stat a sănătăţii publice, stabilind cerinţele generale de sănătate publică, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice şi modul de organizare a sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice.

54. Articolul 51 alin.(1) din aceeaşi lege prevede mai multe acţiuni complexe de sănătate publică îndreptate spre prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, printre acestea fiind menţionată şi efectuarea vaccinărilor profilactice.

55. Potrivit articolului 52 din lege, vaccinarea profilactică a populaţiei împotriva bolilor infecţioase include vaccinări profilactice sistematice, vaccinări conform indicaţiilor epidemiologice şi vaccinări recomandate.

56. Potrivit legii nominalizate, vaccinarea profilactică sistematică a populaţiei este garantată şi asigurată de stat la vîrstele şi pentru grupurile de populaţie stabilite în Programul naţional de imunizări, iar lista bolilor infecţioase contra cărora se aplică vaccinarea profilactică sistematică şi lista grupurilor de risc se aprobă de Ministerul Sănătăţii.

57. În acest sens, prin Hotărîrea Guvernului nr.1192 din 23 decembrie 2010 pentru aprobarea Programului Naţional de Imunizare pentru anii 2011-2015, au fost stabilite bolile infecţioase împotriva cărora se efectuează vaccinarea obligatorie, precum şi calendarul vaccinărilor.

58. Prin urmare, articolul 52 alin.(6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice intervine în contextul normelor menţionate supra, astfel ingerinţa avînd o bază legală.

c) Dacă ingerinţa urmăreşte un scop legitim

59. Articolul 54 alin.(2) din Constituţie menţionează ca scopuri legitime ale restrîngerii unor drepturi şi libertăţi: interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, prevenirea tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantarea autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

60. Alineatul 2 al articolului 8 din Convenţia Europeană precizează, în privinţa dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, următoarele obiective legitime specifice: securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

61. Potrivit articolului 1 alin.(2) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, această lege are drept obiectiv asigurarea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi prin efortul organizat al societăţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protejării şi promovării sănătăţii populaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.

62. În vederea realizării acestui scop, printre activităţile de bază în supravegherea de stat a sănătăţii publice se înscrie şi prevenirea maladiilor prin realizarea intervenţiilor de prevenţie primară şi secundară (articolul 4 pct.6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice).

63. Potrivit pct.1 din Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.1192 din 23 decembrie 2010 privind aprobarea Programului Naţional de Imunizare pentru anii 2011-2015:

"Bolile contagioase nu recunosc hotare şi au proprietatea de a se răspîndi pe larg printre populaţie, aducînd enorme prejudicii sociale, cheltuieli de resurse materiale, financiare şi umane, care depăşesc de mii de ori resursele necesare pentru executarea măsurilor preventive. Un şir de boli contagioase cu înalt potenţial epidemic şi consecinţe grave pot fi eficient prevenite prin vaccinări. Prevenirea bolilor transmisibile prin intermediul vaccinărilor reprezintă cea mai eficientă investiţie în sănătatea publică, contribuind la stabilirea echităţii sociale şi consolidarea socio-economică a familiei şi societăţii. Prin imunizări se promovează sănătatea şi sînt diminuate prejudiciile de ordin medical, social şi economic cauzate de boală, printre care sînt suferinţa cauzată de boală, invaliditatea şi decesul. Aspectul moral al imunizărilor, recunoscut de comunitatea mondială, constă în faptul că fiecare om are dreptul la o viaţă lungă şi fericită, fără prejudiciile cauzate de boală şi consecinţele ei."

64. Cei trei judecători observă că problema imunizării populaţiei este abordată la nivel global.

65. Astfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat "Strategia globală de imunizare pentru anii 2006-2015", potrivit căreia colaborarea împotriva bolilor de importanţă publică, ce pot fi prevenite cu ajutorul vaccinurilor, şi pregătirea pentru posibilitatea apariţiei unei boli cu potenţial pandemic vor contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii globale. În acest sens, Strategia menţionează, între altele, următoarele obiective de bază:

"Pînă în 2015, sau mai devreme:

[...]

  • Reducerea morbidităţii şi mortalităţii. Rata globală a morbidităţii şi mortalităţii din cauza bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare vor fi reduse cu cel puţin două treimi faţă de anul 2000.
  • Asigurarea accesului la vaccinuri de calitate înaltă. Fiecare persoană eligibilă pentru imunizare, inclusă în programul naţional, va fi asigurată cu vaccinuri de calitate, în conformitate cu acelaşi program.
  • Introducerea de noi vaccinuri. Imunizarea cu vaccinuri nou introduse va fi posibilă pentru toată populaţia eligibilă, în termen de cinci ani de la introducerea acestora.
  • Consolidarea sistemelor. Toate planurile naţionale de imunizare vor fi formulate ca componente integrante ale unui sector unic de resurse umane, de finanţare şi logistică."

66. Totodată, potrivit Recomandării Consiliului Europei nr.1317 (1997) privind vaccinarea în Europa:

"Adunarea recomandă Comitetului de Miniştri să invite statele membre:

să elaboreze şi să reactiveze programe publice complexe de vaccinare, ca fiind cele mai eficiente mijloace de prevenire a bolilor infecţioase, şi să asigure supravegherea epidemiologică eficientă; [...]"

67. În hotărîrea Solomakhin v. Ucraina din 15 martie 2012, Curtea Europeană a statuat că:

"33. [...] Vaccinarea obligatorie, ca tratament medical involuntar, constituie o ingerinţă în dreptul la respectul vieţii private a cuiva, ceea ce include integritatea fizică şi psihică a unei persoane - drept garantat de Articolul 8 § 1. [...]

35. În continuare, Curtea reţine faptul că o astfel de ingerinţă era prevăzută în lege şi urmărea un scop legitim de protejare a sănătăţii. Rămîne a fi cercetat dacă această ingerinţă a fost necesară într-o societate democratică.

36. După părerea Curţii, ingerinţa în integritatea fizică a reclamantului ar putea fi justificată de considerentul sănătăţii publice şi necesitatea controlului răspîndirii maladiilor infecţioase în regiune."

68. Aceşti trei judecători constată că nu există niciun motiv să se îndoiască de faptul că ingerinţa urmăreşte scopul legitim de a proteja drepturile individului şi ale populaţiei la sănătate. Ei vor examina în continuare dacă ingerinţa este "necesară într-o societate democratică".

d) Dacă ingerinţa este proporţională cu scopul urmărit

69. Noţiunea de necesitate implică faptul că ingerinţa corespunde unei necesităţi sociale imperioase şi, în special, că este proporţională cu scopurile legitime urmărite. Pentru a determina dacă o ingerinţă este "necesară într-o societate democratică", judecătorii vor ţine cont de faptul că statul dispune de o anumită marjă de apreciere. În plus, ei nu pot să se limiteze la luarea în considerare în mod izolat a normei contestate, ci trebuie să aplice un standard obiectiv şi să o analizeze în lumina cauzei luate în ansamblu (a se vedea, mutatis mutandis, hotărîrile CEDO McLeod v. Regatul Unit, din 23 septembrie 1998, § 52 şi Olsson v. Suedia (nr.1), din 24 martie 1988, § 67-68).

70. În acest sens, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, anual, în lume sunt înregistrate aproximativ 10 milioane de decese la copii cu vîrsta de pînă la cinci ani, o mare parte fiind cauzate de maladii transmisibile, precum rujeola, tetanosul etc., care pot fi prevenite prin vaccinare. Cuprinderea insuficientă cu vaccinări într-un şir de state are drept consecinţă faptul că, anual, la nivel global, circa 2,5 milioane de copii cu vîrsta sub 5 ani decedează din cauza infecţiilor care pot fi prevenite prin vaccinări, inclusiv: 1,2 milioane de decese în urma infecţiilor care pot fi prevenite prin vaccinuri obişnuite incluse în Programul Extins de Imunizări şi 1,3 milioane de decese cauzate de infecţii contra cărora există vaccinuri elaborate şi aprobate.

71. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în anul 2010 cuprinderea globală cu vaccinări contra difteriei, tetanosului şi tusei convulsive a fost de peste 85%, contra poliomielitei - 86%, rujeolei - 85%. Principala cauză a insuficienţei imunizărilor cu toate tipurile de vaccinuri constă în posibilităţile financiare limitate ale unor state, şi nu în ineficienţa sau dauna vaccinurilor.

72. Tot din cauza nivelului insuficient al vaccinării, unele state s-au confruntat cu diverse epidemii, care puteau fi prevenite. Astfel, în anul 2010, în Tadjikistan, la importul virusului poliomielitic din India, s-a declanşat o epidemie, în cadrul căreia 6,2% din bolnavi au decedat, restul rămînînd invalizi pe viaţă. Mai mult, de aici, virusul a fost exportat în Turkmenistan, Federaţia Rusă şi Kazahstan. La fel, în 2011 state europene precum Franţa, Italia, Spania, Germania, România, Ucraina, Bulgaria s-au confruntat cu epidemii de rujeolă, fiind înregistrate şi decese, în pofida mijloacelor moderne de tratament.

73. În Republica Moldova, diminuarea cuprinderii cu vaccinuri la începutul anilor 90 ai secolului trecut, cauzată de deficienţele de finanţare pentru procurarea vaccinurilor, refuzul populaţiei în contextul propagandei antivaccinale a determinat apariţia epidemiilor de difterie (1994-1996: 888 bolnavi, dintre care 48 au decedat), tuse convulsivă (1991-1997: 3198 bolnavi), oreion (1996-1998: 28.845 cazuri; 2007-2008: 31.540 cazuri), rujeolă (2001-2002: 5386 cazuri), rubeolă (2001-2002: 11.824 cazuri).

74. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în ultimii ani, datorită imunizărilor, Republica Moldova a reuşit să menţină o situaţie epidemică favorabilă.

75. În context, situaţia epidemiologică favorabilă în linii mari depinde de doi factori principali: pătura imună înaltă la infecţia respectivă în mediul populaţiei generale şi nivelul înalt de protecţie specifică individuală, ceea ce este asigurat prin realizarea imunizărilor sistematice.

76. Potrivit Ministerului Sănătăţii, Programul Naţional de Imunizări garantează copiilor şi tuturor cetăţenilor acordarea gratuită a asistenţei de imunizare cu vaccinuri eficiente, calitatea cărora corespunde standardelor mondiale şi cerinţelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

77. În context, în cauza Solomakhin v. Ucraina, precitată, Curtea Europeană a statuat că:

"36. [...] personalul medical a verificat compatibilitatea pentru vaccinare preliminar administrării vaccinului, fapt ce sugerează că au fost întreprinse măsuri pentru a se asigura ca intervenţia medicală să nu fie în detrimentul reclamantului în aşa măsura încît să se aducă atingere echilibrului între interesul integrităţii personale a reclamantului şi interesul public de ocrotire a sănătăţii publice a populaţiei. [...]

39. În lumina consideraţiilor sus-menţionate, Curtea constată lipsa încălcării articolului 8 al Convenţiei în acest caz."

78. Mai mult, în cauza X v. Regatul Unit, în care reclamanţii s-au plîns că copiii lor au suferit daune severe şi de durată sau chiar au murit ca urmare a administrării vaccinurilor, fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a considerat că:

"[...] prima propoziţie a articolului 2 din Convenţia Europeană impune o obligaţie mai largă a statului decît cea care se conţine în a doua propoziţie. Sintagma "viaţa fiecărei persoane este protejată prin lege" obligă statul nu numai la abţinerea de a nu lua "intenţionat" viaţa cuiva, ci şi la a întreprinde măsuri pentru a o păstra. Totuşi, în acest caz, Comisia a dat cîştig de cauză statului, dat fiind faptul că a avut loc un număr mic de decese, în contextul unei scheme de vaccinare, care a avut ca scop protecţia sănătăţii întregii societăţi prin eliminarea bolilor infecţioase, şi nu poate fi vorba de lipsirea intenţionată a vieţii în sensul articolului 2 ori de faptul că statul nu a întreprins măsurile necesare pentru a salva vieţi.

[...] în contextul acestui caz, unde vaccinarea este proiectată pentru a proteja sănătatea publică şi care este obiectul unui sistem de control adecvat pentru a reduce la minimum riscurile, nu există nicio interferenţă cu dreptul la respectarea vieţii private şi de familie."

79. Majoritatea vaccinurilor oferă protecţie atît individului, cît şi comunităţii din care acesta face parte sau cu care interacţionează, deoarece bolile infecţioase se pot răspîndi cu mare uşurinţă într-o colectivitate, de la un individ la altul. De aceea, programele de vaccinare vizează mai ales persoanele cu risc de îmbolnăvire. Imunizarea colectivă contracarează declanşarea epidemiilor. În context, programele de imunizare în masă pot înregistra eşecuri atunci cînd populaţia refuză vaccinarea sau cînd protecţia prin vaccinare scade în timp, favorizînd reapariţia bolilor.

80. "Imunitatea colectivă" este prezentă într-o comunitate doar atunci cînd un procent ridicat al membrilor săi au fost imunizaţi împotriva unei anumite boli încît boala nu poate cîştiga un punct de sprijin în comunitate. Astfel, obţinerea şi menţinerea "imunităţii colective" nu doar îi protejează pe cei care au fost vaccinaţi, dar şi pe cei care au un sistem imunitar deficitar, precum persoanele în etate, copii şi cei care suferă de HIV.

81. Pe de altă parte, "imunitatea colectivă" nu numai reduce nivelul de suferinţă umană, ci şi este cea mai rentabilă din punct de vedere al costurilor.

82. Prin urmare, avînd în vedere cele expuse şi ţinînd cont de ansamblul intereselor puse în joc, aceşti trei judecători consideră că vaccinarea obligatorie a populaţiei este proporţională scopului legitim urmărit, nefiind contrară prevederilor articolului 24 din Constituţie.

b) Limitarea autorităţii parentale prin impunerea vaccinării copiilor

83. Cazurile referitoare la drepturile părinteşti vizează în esenţă dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de articolul 28 din Constituţie şi de articolul 8 din Convenţia Europeană.

84. Ocrotirea de către stat şi societate a copilului constituie o preocupare politică, socială şi economică de prim ordin.

85. Reieşind din prevederile articolelor 49 şi 50 din Constituţie, se atestă că statul urmează să garanteze fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi sociale.

86. La fel, se observă că prin prisma prevederilor Convenţiei cu privire la drepturile copilului - act internaţional fundamental în materie, statele semnatare s-au angajat să întreprindă toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute de Convenţie.

87. Asigurarea statutului juridic al copilului, ca subiect independent, presupune sănătatea fizică şi spirituală a acestuia, formarea conştiinţei lui civice pe baza valorilor naţionale şi general-umane, acordarea unei griji deosebite şi protecţiei sociale.

88. De asemenea, potrivit tendinţelor internaţionale, o premisă pentru prosperarea statului şi perpetuarea democraţiei constituie investirea morală, socială şi culturală în generaţiile viitoare şi asigurarea unui regim special de asistenţă a copiilor şi tinerilor întru realizarea drepturilor, intereselor şi necesităţilor lor.

89. Potrivit articolului 23 din Legea privind ocrotirea sănătăţii, dacă pacientul are mai puţin de 16 ani, consimţămîntul este dat de reprezentantul său legal. La fel, potrivit Codului familiei, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care îi înlocuiesc.

90. Cu toate acestea, respectivele prevederi nu ar putea în niciun caz să justifice ca un părinte să ia măsuri de natură să prejudicieze sănătatea sau dezvoltarea copilului său.

91. Astfel, potrivit prevederilor art.47 din Legea ocrotirii sănătăţii, părinţii sunt obligaţi să aibă grijă de sănătatea copilului, de dezvoltarea lui prenatală şi postnatală, de educaţia lui fizică, spirituală şi morală, să-i cultive un mod sănătos de viaţă. Părinţii, alţi reprezentanţi legali, la solicitarea unităţilor medico-sanitare, trebuie să prezinte copilul pentru examinare medicală şi aplicare a măsurilor de profilaxie. De asemenea, potrivit art.15 alin.(3) din Legea privind drepturile copilului, părinţii sunt obligaţi să respecte recomandările medicilor privind asigurarea dezvoltării normale a copilului în perioada pre- şi postnatală.

92. Potrivit art.24 din Convenţia privind drepturile copilului:

"1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta că nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii.

2. Statele părţi vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectivă a acestui drept şi, în mod deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru:

a) reducerea mortalităţii infantile şi a celei în rîndul copiilor;

b) asigurarea asistenţei medicale şi a măsurilor de ocrotire a sănătăţii pentru toţi copiii, cu accent pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii;

c) combaterea maladiilor şi a malnutriţiei, inclusiv în cadrul măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii, [...];

3. Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare în vederea abolirii practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor. [...] "

93. Imunizarea copiilor împotriva unei multitudini de agenţi infecţioşi a fost salutată ca fiind una dintre cele mai importante intervenţii în sănătate din secolul 20. Vaccinările au eliminat infecţiile cu variolă şi poliomielită la nivel mondial şi au redus substanţial incidenţa difteriei, tetanosului, rujeolei şi infecţiilor invazive Haemophilus influenzae.

94. Cu toate acestea, bolile care pot fi prevenite prin vaccinare la copii, adolescenţi şi adulţi continuă să constituie una din cauzele principale ale morbidităţii şi mortalităţii.

95. În context, merită atenţie faptul că succesul remarcabil al programelor de vaccinare a dus la o situaţie în care cei mai mulţi părinţi nu au o memorie legată de efectele devastatoare ale bolilor, precum poliomielita, rujeola şi alte boli, ce pot fi prevenite prin vaccinare, ceea ce le face mai dificilă aprecierea beneficiilor imunizării.

96. Problema refuzului părinţilor de a-şi imuniza copiii este importantă pentru societate, în special ţinînd cont de faptul că, potrivit Programului Naţional de Imunizare, majoritatea vaccinărilor obligatorii sunt prevăzute pînă la vîrsta de 6-7 ani, cea mai mare parte fiind efectuate în primele 24 de luni de viaţă.

97. Părinţii pot avea mai multe motive pentru a refuza imunizarea. Unii părinţi se pot opune imunizării pentru motive religioase sau filozofice, unii pot obiecta la ceea ce pare a fi un atac dureros asupra copilului lor, iar alţii pot crede că beneficiile imunizării nu justifică riscurile pentru copilul lor. Multe prejudecăţi cu privire la riscurile imunizării nu sunt susţinute de datele disponibile, iar acestea provin adesea din pretenţiile nejustificate ale organizaţiilor care propagă antivaccinarea.

98. Părinţii care refuza nejustificat vaccinarea copiilor lor pun în pericol sănătatea acestora. Pe de altă parte, există situaţii în care o decizie părintească de a se abţine de la imunizarea copilului supune alte persoane riscului de vătămare suficientă pentru a justifica intervenţia forţei de constrîngere a statului.

99. Echilibrul între riscuri şi beneficii pentru un anumit individ favorizează cel mai puternic imunizarea atunci cînd ratele de imunizare în comunitate sunt scăzute şi prevalenţa bolii este mare.

100. Beneficiile unui program de vaccinare depăşesc în mod clar riscurile la nivelul întregii populaţii, iar într-o comunitate bine imunizată derivă o protecţie indirectă semnificativă în favoarea unui copil nevaccinat, care astfel beneficiază de această protecţie indirectă asociată imunizării colective.

101. Însă pentru a putea beneficia de această protecţie în baza imunităţii colective este necesar ca o anumită proporţie a populaţiei să fie vaccinată, care variază de la boală la boală, fiind, de exemplu, de circa 80% în cazul poliomielitei şi de peste 90% în cazul pojarului.

102. Deşi este adevărat că părinţii sau alţi reprezentanţi legali sunt cei care hotărăsc să vaccineze sau nu copilul, acesta neavînd nicio responsabilitate pentru această alegere, însă odată ce acel copil este trimis în colectivitate, un copil nevaccinat poate fi în siguranţă dacă cel puţin 90% dintre membrii comunităţii sunt vaccinaţi. Însă dacă acest procent scade, toata lumea este supusă unui risc nejustificat.

103. Dimpotrivă, studiile arată că, daca părinţii vor continua să-şi vaccineze copiii, în cîteva generaţii vor dispărea şi mai multe boli.

104. În context şi ţinînd cont de constatările supra privind necesitatea vaccinărilor obligatorii, precum şi avînd în vedere faptul că autorul sesizării nu a prezentat, iar aceşti trei judecători nu au identificat alte argumente care ar permite o concluzie diferită în privinţa vaccinării obligatorii a copiilor, consideră că limitarea autorităţii parentale în privinţa sănătăţii copilului prin impunerea vaccinării obligatorii este proporţională scopului legitim urmărit şi nu este contrară prevederilor Constituţiei.

3. Concluzii generale

105. Avînd în vedere constatările menţionate supra, cei trei judecători consideră că obligativitatea vaccinării populaţiei, de principiu, nu contravine prevederilor Constituţiei, o astfel de interferenţă în dreptul la integritate fizică şi la viaţa privată fiind justificată în acest caz de scopul legitim al protejării sănătăţii publice împotriva bolilor infecţioase transmisibile.

106. Prin urmare, ei vor examina dacă restricţionarea accesului copiilor nevaccinaţi în instituţiile de învăţămînt constituie o încălcare a dreptului acestora la educaţie.

 

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 35 SEPARAT ŞI COMBINAT CU ARTICOLELE 16 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

107. Autorul sesizării pretinde că norma supusă controlului constituţionalităţii aduce atingere dreptului copiilor la instruire şi încalcă articolul 35 din Constituţie, care prevede următoarele:

"(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. [...]

(9) Dreptul prioritar de a alege sfera de instruire a copiilor revine părinţilor."

108. Dreptul copilului la educaţie se desprinde şi din articolul 2 al Protocolului nr.1 la Convenţia Europeană, articolul 26 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi articolul 28 din Convenţia cu privire la drepturile copilului.

 

A. Argumentele autorului sesizării

109. Autorul sesizării consideră că norma contestată instituie o condiţie nejustificată şi discriminatorie pentru accederea în învăţămîntul general obligatoriu.

110. Potrivit autorului sesizării, legiuitorul a prevăzut în cadrul normativ naţional suficiente pîrghii pentru a asigura menţinerea sănătăţii populaţiei. Concomitent, consolidarea încrederii publicului în programele de imunizare a copiilor şi în avantajele vaccinării, elaborarea strategiilor de comunicare va permite, în opinia autorului sesizării, organizarea supravegherii de stat a sănătăţii publice fără a restrînge un drept fundamental - dreptul la învăţătură.

 

B. Argumentele autorităţilor

111. Potrivit opiniei scrise a Preşedintelui Republicii Moldova, articolul 52 alin.(6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice restrînge dreptul copiilor la învăţătură, stabilit prin articolul 35 alin.(1) din Constituţie. Această restrîngere însă este proporţională cu situaţia care o determină şi este impusă cu scopul de a ocroti sănătatea copilului, a colectivităţilor şcolare şi a altor cetăţeni din afara acestor colectivităţi, a societăţii în ansamblu, scopul final fiind garantarea dreptului la viaţă al fiecărui cetăţean.

112. Parlamentul şi Ministerul Sănătăţii consideră că norma contestată este în deplină concordanţă cu prevederile Constituţiei, precum şi ale actelor normative internaţionale, la care Republica Moldova este parte, în vederea menţinerii sănătăţii publice, situaţiei epidemiologice favorabile, prevenirii bolilor transmisibile şi rezultă din situaţia epidemiologică actuală.

113. Ministerul Educaţiei susţine că instituirea condiţiei vaccinării profilactice a copiilor prealabil înscrierii în instituţiile educaţionale constituie o restrîngere a dreptului la instruire, garantat de articolul 35 din Constituţie. Ministerul Educaţiei consideră această restrîngere ca fiind neproporţională, avînd în vedere faptul că la admiterea în instituţiile educaţionale este obligatorie prezentarea certificatului medical, ceea ce constituie o condiţie suficientă pentru eliminarea factorilor de risc pentru viaţa şi sănătatea tuturor copiilor.

 

C. Aprecierea judecătorilor

α) Neînscrierea în instituţiile de învăţămînt a copiilor nevaccinaţi

1. Principii generale

114. Cei trei judecători reiterează constatările Curţii enunţate în Hotărîrea nr.27 din 29 septembrie 1998, potrivit cărora:

"Dreptul la învăţătură constituie unul dintre cele mai importante drepturi sociale ale omului. Acest drept creează premisele necesare pentru afirmarea plenară a personalităţii şi a demnităţii umane, precum şi pentru dezvoltarea întregii societăţi. De nivelul potenţialului intelectual al persoanei depinde nu numai promovarea persoanei pe scara socială şi statutul ei social, dar şi progresul societăţii în ansamblu, evoluţia vieţii economice, sociale şi culturale.

Constituţia ocroteşte prin art.35 dreptul persoanei la viaţa socială, dreptul la învăţătură.[...] dreptul la învăţătură este un drept complex prin conţinutul său şi prin numărul mare de subiecte implicate în realizarea lui. Este de remarcat nu numai multitudinea de componente ale conţinutului acestui drept, dar şi specificul juridic ce rezultă din îmbinarea libertăţii cu obligaţia, deoarece dreptul la învăţătură este în acelaşi timp şi o îndatorire. Aceasta explică obligativitatea unor forme de învăţămînt (învăţămîntul general obligatoriu). [...] Dreptul la învăţătură, ca drept fundamental, urmează să fie asigurat în aşa mod încît să ofere tuturor şanse juridice egale, ceea ce implică neadmiterea discriminărilor şi privilegiilor."

115. De asemenea, se reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că articolul 2 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană garantează, inter alia, un drept de acces la instituţiile de învăţămînt existente la un moment dat (a se vedea hotărîrile "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" v. Belgia, din 23 iulie 1968, §4, şi Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen v. Danemarca, din 7 decembrie 1976, § 52).

116. În acelaşi timp, Curtea Europeană a constatat în privinţa dreptului la educaţie că există două obligaţii corelative: obligaţia statului de a crea instituţii de învăţămînt, la care elevii să aibă un acces real, şi obligaţia părintelui, tutorelui sau a reprezentantului legal de a înscrie minorii aflaţi în grijă în cadrul unei instituţii acreditate de stat.

117. În acest sens, Curtea Europeană a statuat că părinţii nu pot invoca, de exemplu, propriile lor convingeri religioase pentru a refuza copilului dreptul la instruire (a se vedea Konrad şi alţii v. Germania, decizia din 11 septembrie 2006).

118. În pofida importanţei sale, dreptul la educaţie nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Cu condiţia ca să nu se aducă atingere substanţei acestui drept, aceste limitări sunt permise prin implicare, deoarece dreptul de acces la educaţie "prin însăşi natura sa necesită reglementare de către stat" (a se vedea hotărîrea "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" v. Belgia, precitată, § 5, şi Campbell şi Cosans v. Regatul Unit, din 25 februarie 1982, § 41).

119. Reglementarea poate varia în timp şi în spaţiu, printre altele, în funcţie de nevoile şi resursele comunităţii şi ale persoanelor fizice, precum şi în funcţie de caracteristicile distinctive ale diferitelor niveluri de educaţie. În consecinţă, statul se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest domeniu. Pentru ca restricţiile care sunt impuse să nu împiedice exercitarea dreptului în cauză într-o asemenea măsură, încît să afecteze însăşi esenţa sa şi să nu-l priveze de eficacitatea sa, este necesar ca acestea să fie previzibile pentru cei în cauză şi să urmărească un scop legitim.

120. Cu toate acestea, spre deosebire de articolele 8 şi 11 din Convenţie, în acest caz nu există o listă exhaustivă de "scopuri legitime", în conformitate cu articolul 2 din Protocolul nr.1 (a se vedea, mutatis mutandis, Podkolzina v. Letonia, din 9 aprilie 2002, § 36). În plus, o limitare va fi compatibilă cu articolul 2 din Protocolul nr.1 doar dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit (Leyla Şahin v. Turcia [MC], din 10 noiembrie 2005, § 154).

121. Articolul 2 din Protocolul nr.1 nu implică în mod necesar un drept de acces la o anumită instituţie de învăţămînt (Simpson v. Regatul Unit, din 24 februarie 1998). Mai mult decît atît, dreptul la educaţie nu exclude, în principiu, recurgerea la măsuri disciplinare, cum ar fi suspendarea sau excluderea dintr-o instituţie de învăţămînt, în scopul de a asigura respectarea regulilor sale interne. Impunerea de sancţiuni disciplinare este o parte integrantă a procesului prin care o şcoală încearcă să realizeze obiectivul pentru care a fost instituită, inclusiv dezvoltarea şi formarea caracterului şi a abilităţilor psihice ale elevilor săi (a se vedea, în privinţa altor autorităţi, Campbell şi Cosans v. Regatul Unit, precitată, § 33; a se vedea, de asemenea, cu privire la excluderea unui cadet de la o academie militară, Yanasik v. Turcia, decizia Comisiei din 6 ianuarie 1993, precum şi excluderea unui student pentru fraudă, Sulak v. Turcia, decizia Comisiei din 17 ianuarie 1996).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

a) Dacă restricţionarea accesului copiilor nevaccinaţi în instituţiile de învăţămînt constituie o ingerinţă în dreptul la instruire

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-44
Total vizitatori: 914754  //   Vizitatori ieri: 421  //   azi: 100  //   Online: 7