AdresăNr. PCC-01/33g din 19.05.2016

ADRESĂ


Fişiere:
1. ro-a1733g19052016ro590c0.pdf

La 19 mai 2016 Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 17 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 din Codul de procedură penală.

Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituțional articolul 191 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, în partea ce ține de omisiunea de a reglementa termenul pentru care poate fi dispus controlul judiciar şi durata maximă a acestei măsuri.

În Hotărârea menționată Curtea a reținut că dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle, consacrat în art. 23 din Constituție, implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile.

Curtea a reținut că neindicarea termenului de aplicare a măsurii liberării provizorii sub control judiciar constituie o omisiune legislativă contrară Constituției.

În acest context, Curtea a reținut că, fiind în prezența unei omisiuni legislative și în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează, eo ipso, încălcarea dreptului constituţional al persoanei de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle.

Ținând cont de raționamentele expuse în Hotărârea nr. 17 din 19 mai 2016, Curtea subliniază importanţa şi necesitatea reglementării exprese de către Parlament a termenului de aplicare a măsurii preventive liberarea provizorie sub control judiciar.

În conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.

— Hotărâre nr.17 din 19.05.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 din Codul de procedură penală (liberarea provizorie sub control judiciar) (Sesizarea nr. 33g/2016)

17, 19.05.2016

Fişiere: ro-h17201633gro66581.pdf

— Sesizarea 33g din 6 aprilie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 191 din Codul de procedură penală

33g, 06.04.2016

Fişiere: ro-33g20160406925a4.pdf

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3940060  //   Vizitatori ieri: 2519  //   azi: 2162  //   Online: 1


Acces rapid