AdresăNr. PCC-01/26g/34g din 10.05.2016

ADRESĂ


Fişiere:
1. ro-AdresaPCC-0126g34gnr10f1d1e.pdf

La 10 mai 2016, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr.10, prin care, pe calea excepției de neconstituționalitate, a exercitat controlul constituționalității unor prevederi ale articolului 345 alin (2) din Codul contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.

Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituțional textul „amendă de 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice [literele d) şi e)] şi persoanei cu funcţie de răspundere [literele a)- f)]" din articolul 345 alin (2) din Codul contravențional, în măsura în care nu permite individualizarea sancțiunii.

Curtea a menționat că art. 9 din Codul contravențional determină criteriile care urmează a fi aplicate la individualizarea sancțiunii. Astfel, la aplicarea legii contravenţionale urmează să se ţină cont de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori agravante.

În același timp, Curtea a constatat că pentru contravenția cuprinsă la articolul 345 alin.(2) din Codul contravențional legea a instituit sancțiunea sub formă de amendă în mărime fixă.

Curtea a reținut că, potrivit principiilor constituționale, legislatorul nu poate reglementa o sancțiune în așa fel, încât să lipsească instanța de judecată de posibilitatea de a individualiza sancțiunea, ținând cont de circumstanțele cazului.

Curtea a subliniat că lipsa mecanismelor prin care ar fi posibilă realizarea individualizării judiciare denaturează caracterul efectiv, proporţional şi disuasiv al sancţiunii contravenţionale.

Curtea  a constatat că astfel de reglementări, care stabilesc sancțiunea amenzii în mărime fixă, sunt prevăzute într-un șir de articole din Codul contravențional. Astfel, Curtea atrage atenția Parlamentului că aceste articole urmează a fi modificate ținând cont de considerentele expuse în hotărârea menționată.

În conformitate cu prevederile articolului 28/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.

— Hotărâre nr.10 din 10.05.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin. (2) din Codul contravențional

10, 10.05.2016

Fişiere: ro-h102016ro611c3.pdf

— Sesizarea nr.34g din 07.04.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor sintagme din lit. a) - f), d) şi e) ale alin. (2) art. 345 Cod Contravenţional.

34g, 07.04.2016

Fişiere: ro-s34g07042016f853f.pdf

— Sesizarea nr.26g din 18.03.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate unor sintagme din art.345 alin. (2) lit. e) Cod Contravenţional în sensul corespunderii cu art. art. 20 şi 22 din Constituţie.

26g, 18.03.2016

Fişiere: ro-s26g18032016798a7.pdf

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3940020  //   Vizitatori ieri: 2519  //   azi: 2126  //   Online: 73


Acces rapid